BOTEZUL SAU PRIMIREA DUHULUI SFÂNT

            Vă spun sincer că îmi este greu să vorbesc pe acest subiect. Este unul foarte delicat, foarte sensibil, un subiect asupra căruia părerile sunt foarte împărțite. Mă rog ca Dumnezeu să ne dea lumină!

            Cu siguranță nu am să reușesc să acopăr tot ce este legat de acest subiect, dar ce aș dori, cu ajutorul Domnului, este ca măcar câteva lucruri importante să le înțelegem.

            Nu știm exact cum era în perioada Vechiului Testament, în Vechiul Legământ… Erau și atunci oameni mânați de Duhul lui Dumnezeu, călăuziți de Duhul Sfânt, dar nu toți, și se pare că nici în aceeași manieră în care suntem sau ar trebui să fim noi astăzi. Nu am să intru în detalii acum, însă în Noul Legământ în care ne aflăm, în perioada de după ziua Cincizecimii, lucrurile sunt foarte clare. Duhul Sfânt, această făgăduință, este pentru toți! Pentru toți aceia care‑L caută cu toată inima pe Dumnezeu.

„În Ziua Cincizecimii, erau toți împreună în același loc. Deodată, a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic și a umplut toată casa unde ședeau ei.

Niște limbi ca de foc au fost văzute împărțindu‑se printre ei și s‑au așezat câte una pe fiecare din ei.

Și toți s‑au umplut de Duh Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească.” (Faptele Apostolilor 2:1‑4)

            TOȚI!… nu a rămas niciunul pe dinafară, și erau aproape 120.

            Rămânem tot la cartea Faptele Apostolilor, la capitolul 4 de această dată. După ce Petru și Ioan au fost închiși și interogați pentru vindecarea acelui olog de la „Poarta Frumoasă”, au fost eliberați și s‑au întors în mijlocul fraților și toți au făcut o rugăciune, iar în versetul 31 scrie așa: „După ce s‑au rugat ei, s‑a cutremurat locul unde erau adunați; toți s‑au umplut de Duhul Sfânt și vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.” (Faptele Apostolilor 4:31)

            Din nou toți! Nu știu cât de mulți au fost, însă toți au fost umpluți de Duhul Sfânt. Sigur vor zice unii că aici e vorba despre umplere, nu despre botez, dar ideea este că indiferent despre ce este vorba, fie că există diferență între botez și umplere sau nu, cert este că toți au beneficiat de această lucrare, nu a rămas nimeni pe dinafară.

            Mergem mai departe la capitolul 10, unde îl găsim pe Petru, în casa lui Corneliu. Acesta le vestește Evanghelia și le spune că în Isus avem iertarea păcatelor.

„Pe când rostea Petru cuvintele acestea, S‑a coborât Duhul Sfânt peste toți cei ce ascultau Cuvântul.” (Faptele Apostolilor 10:44)

            Peste toți! Dacă nu e suficient de clar (mai sunt și alte exemple), dar tot apostolul Petru, chiar în ziua Cincizecimii vorbește despre această făgăduință a primirii Sfântului Duh:

„Căci făgăduința aceasta este pentru voi, pentru copiii voștri și pentru toți cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.” (Faptele Apostolilor 2:39)

            De la momentul Coborârii Sfântului Duh în ziua Cincizecimii până în ziua de astăzi, această făgăduință este valabilă pentru noi toți.

            Un alt lucru pe care trebuie să îl înțelegem este că în mod normal nici măcar nu putem să vorbim despre creștini, urmași ai Domnului Isus, fără Duhul Sfânt. Așa ceva nu există, nu se poate, este un nonsens.

„Voi însă nu mai sunteți pământești, ci duhovnicești, dacă Duhul lui Dumnezeu locuiește în adevăr în voi. Dacă n‑are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.” (Romani 8:9)

            Ce poate fi mai clar decât atât?

Petru le‑a spus celor străpunși în inimă, chiar în ziua coborârii Sfântului Duh:

„Pocăiți‑vă, și fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veți primi darul Sfântului Duh.” (Faptele Apostolilor 2:38)

            Trebuie să ne vedem starea, aceea de oameni păcătoși. Trebuie să înțelegem că plata pentru neascultarea, pentru greșelile și păcatele noastre este moartea, focul cel veșnic. Când realizăm aceasta, trebuie să venim cu pocăință și credință în jertfa Domnului Isus Hristos, care din dragoste pentru noi a venit în această lume și a murit pentru păcatele noastre. Apoi trebuie făcut pasul botezului în apă. Astfel ne facem una cu Isus, printr‑o moarte asemănătoare cu a Lui, prin botez, și înviem la o viață nouă. O viață nouă, pe care nu putem să o trăim prin puterile noastre, ci numai prin Duhul Sfânt! De aceea pasul următor este primirea Sfântului Duh, botezul cu Duhul Sfânt. Iar toate acestea în mod normal ar trebui să se întâmple imediat, în aceeași zi sau într‑o perioadă foarte scurtă.

            Din păcate, la majoritatea nu se mai întâmplă așa. De ce? În principal sunt două motive, aș zice eu… Fie oamenii nu sunt hotărâți 100%, nu s‑au predat în totalitate Domnului Isus, fie din cauza lipsei de înțelegere a lucrurilor, din cauza învățăturii eronate, din cauza faptului că ne bazăm mai mult pe obiceiurile și tradițiile noastre, decât pe Scriptură, pe modelul găsit în Biblie.

            Dacă am înțeles că această făgăduință este pentru toți, dacă am înțeles importanța și necesitatea acestei lucrări… întrebarea este: cum Se primește Duhul Sfânt?

Domnul Isus, în Evanghelia după Ioan capitolul 7, a spus:

„«Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.» Spunea cuvintele acestea despre Duhul, pe care aveau să‑L primească cei ce vor crede în El. Căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit.” (Ioan 7:38‑39)

„Și voi, după ce ați auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), ați crezut în El și ați fost pecetluiți cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit.” (Efeseni 1:13)

„Iată numai ce voiesc să știu de la voi: prin faptele Legii ați primit voi Duhul ori prin auzirea crediniei?” (Galateni 3:2)

            Bineînțeles, răspunsul este prin credință, și continuă acolo cu exemplul lui Avraam, care și el tot prin credință a fost socotit neprihănit.

Dacă prin credința în jertfa Domnului Isus obținem mântuirea sufletului, tot prin credință obținem și Botezul cu Duhul Sfânt. Duhul Sfânt trebuie cerut și primit prin credință!

            Probabil se întreabă unii: nu trebuie și stăruință pentru a primi darul Sfântului Duh? E adevărat că cei aproape 120 au așteptat zece zile în Ierusalim și apoi au primit această făgăduință. Însă aceasta a fost doar pentru ei. Așa a hotărât Dumnezeu, ca Duhul Sfânt să Se coboare de ziua Cincizecimii, o sărbătoare de mare importanță, care făcea parte dintre cele trei sărbători la care evreii trebuiau să se prezinte la Ierusalim, la Templu. Este vorba despre sărbătoarea Azimelor, această sărbătoare a Cincizecimii sau a Săptămânilor, cum mai este numită, și sărbătoarea Corturilor. Nu intru prea mult în detalii, însă așa cum Isus a fost jertfit de Paștele evreiesc, așa cum a înviat din morți de sărbătoarea Primelor Roade, tot așa și Duhul Sfânt S‑a coborât în ziua Cincizecimii, o altă sărbătoare evreiască.

            Totodată, e adevărat și faptul că cei 120 s‑au rugat în acele zece zile, dar asta făceau și mai înainte. Iar pe lângă aceasta, au făcut și alte lucruri. De exemplu, l‑au ales pe Matia în locul lui Iuda. Însă, chiar dacă se rugau continuu, non‑stop, fără oprire… Duhul Sfânt tot nu Se cobora nici mai devreme, nici mai târziu. De ce? Pentru că așa a fost rânduit atunci, pentru ca oamenii adunați la Ierusalim cu ocazia acelei sărbători să vadă și să audă lucrurile minunate ale lui Dumnezeu. Dar de atunci încoace nu mai este o perioadă de așteptare, nu mai sunt motive pentru aceasta.

            Iar acum, întrebarea poate cea mai sensibilă: Care este semnul primirii Sfântului Duh?

            Sunt conștient de faptul că părerile sunt foarte împărțite, dar modelul, ca întotdeauna, trebuie să‑l căutăm în Biblie. Au fost momente în care coborârea Duhului Sfânt a fost însoțită de anumite manifestări… sunet ca vâjâitul unui vânt puternic, cutremur, limbi ca de foc, prorocie, vorbire în alte limbi… Totuși, dacă vrem un semn, haideți să vedem ce a zis Domnul Isus: „Ci voi veți primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, și‑Mi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria și până la marginile pământului.” (Faptele Apostolilor 1:8)

            Veți primi o putere!

Cuvântul în limba greacă folosit aici pentru putere este „dunamis”, de unde noi în limba română avem cuvântul „dinamită”. Vei primi o putere, o dinamită, ceva ce nu o să te lase să stai liniștit și îți va da îndrăzneală să Îl mărturisești pe El, pe Isus. Ai această putere, ai această dinamită? Se vede ea?

            Vă dau un exemplu din Biblie, din Vechiul Testament chiar, și ziceam la începutul capitolului că în Vechiul Legământ nu toți aveau Duhul Sfânt și chiar cei ce aveau, nu știu dacă aveau plinătatea pe care o avem sau ar trebui să o avem noi astăzi. Cu toate acestea, omul lui Dumnezeu Ieremia zice așa în cartea sa:

„În fiecare zi sunt o pricină de râs, toată lumea își bate joc de mine.

Căci ori de câte ori vorbesc, trebuie să strig: «Silnicie și apăsare!» Așa încât Cuvântul Domnului îmi aduce numai ocară și batjocură toată ziua.

Dacă zic: «Nu voi mai pomeni de El și nu voi mai vorbi în Numele Lui», iată că în inima mea este ca un foc mistuitor, închis în oasele mele. Caut să‑l opresc, dar nu pot.” (Ieremia 20:7‑9)

            Acest om trebuia să spună adevărul, trebuia să cheme poporul la pocăință, trebuia să anunțe pedeapsa lui Dumnezeu care avea să vină peste poporul Israel. Cu alte cuvinte, trebuia să fie un martor al lui Dumnezeu, așa cum ar trebui să fim și noi, iar toate acestea îi aduceau numai ocară și batjocură. Însă, chiar dacă ar fi vrut să se oprească, nu putea. „… iată că în inima mea este ca un foc mistuitor, închis în oasele mele. Caut să‑l opresc, dar nu pot.”

            Ce avea Ieremia, de nu putea să stea liniștit? Despre ce foc este vorba? Oare n‑ar trebui și noi, care zicem că avem Duhul Sfânt, să avem acest foc?

            Pentru a mai observa un semn al Botezului cu Duhul Sfânt, revenim la textul menționat deja, din Evanghelia lui Ioan:

„În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a stat în picioare și a strigat: «Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea.

Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.» Spunea cuvintele acestea despre Duhul, pe care aveau să‑L primească cei ce vor crede în El. Căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit.” (Ioan 7:37‑39)

„Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie”

Consider că ne putem testa fiecare:

• Avem acel foc în inimă?…
• Curg din inima mea, din inima ta, râuri de apă vie?

Atunci da, putem spune că avem Duhul Sfânt! Altfel, degeaba zicem că avem Duhul.

            Cum ar fi ca eu să le spun tuturor prietenilor mei, vecinilor, că mi‑am luat o mașină nouă. Le spun astăzi, le spun mâine, în fiecare zi timp de luni de zile, dar nimeni nu mă vede cu mașina cea nouă. Din curiozitate, vin la mine acasă, se uită în garaj, nu văd nicio mașină nouă, dar eu tot insist: „Am o mașină nouă.”

Ce ar zice, ce ar crede prietenii, vecinii despre mine? Că am o mașină nouă sau mai degrabă că am o problemă?

            Totodată, să nu uităm faptul că nu degeaba Se numește Duhul Sfânt! Duhul Sfânt te va călăuzi întotdeauna spre o viață sfântă.

„Există o singură dovadă a Duhului Sfânt în viața ta, iar aceasta este o viață sfântă.” (Leonard Ravenhill)

            Spuneam că acest subiect este prea vast pentru a putea acoperi toate aspectele legate de el. Ceea ce aș dori însă să înțelegem cu toții este că Duhul Sfânt, botezul cu Duhul Sfânt este pentru toți. Nu te poți numi creștin, urmaș al lui Hristos, dacă nu ai Duhul lui Hristos. Cred că am înțeles modelul, dar prea puțini am făcut așa cum găsim în Scriptură, probabil dintr‑o lipsă de înțelegere a lucrurilor. Însă, dacă citești aceste rânduri și îți dai seama că nu ai avut un moment în care să primești Duhul Sfânt (poate te‑ai botezat în apă și ai crezut că e destul, poate ai vrut botezul cu Duhul Sfânt, însă nu ai înțeles lucrurile), soluția este simplă. Cere și vei căpăta! Bineînțeles, nu oricum, iar aici aș dori să fiu foarte clar.

            Trebuie să ai o viață curată, spălată în sângele Mielului. Voința ta, întreaga ta voință trebuie să fie predată Domnului Isus. Dacă mai sunt lucruri care te leagă poate de această lume, dacă viața ta nu este după voia lui Dumnezeu, vino întâi cu pocăință, spune‑I Domnului Isus că dorești o viață nouă, pe care să o trăiești în întregime pentru El. Abia apoi cere botezul cu Duhul Sfânt. Cere și primește‑l prin credință.

„Îndrăzneala pe care o avem la El este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. Și, dacă știm că ne ascultă, orice I‑am cere, știm că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le‑am cerut.” (1 Ioan 5:14‑15)

            Știm sigur că această cerință (botezul cu Duhul Sfânt) este conform voii lui Dumnezeu. Astfel, chiar dacă poate nu ai parte în acel moment de vreo manifestare deosebită, totuși cere și crede, pentru că Duhul Sfânt Se primește prin credință. Prea mult ne bazăm pe simțiri, pe sentimente, pe emoții. Viața cu Dumnezeu se trăiește prin credință.

„Fără credință este cu neputință să fim plăcuți Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este și că răsplătește pe cei ce‑L caută.” (Evrei 11:6)

            De multe ori suntem privați de multe binecuvântări, pentru simplul fapt că nu cerem sau nu credem. Aceasta zice și fratele nostru Iacov în Epistola sa: „Nu aveți, pentru că nu cereți. Sau cereți și nu căpătați, pentru că cereți rău, cu gând să risipiți în plăcerile voastre.” (Iacov 4:2‑3)

            Noi știm că voia lui Dumnezeu este să primim Duhul Sfânt. Mai rămâne să cerem, dar cu credință, pentru că tot apostolul Iacov zice:

„Dar s‑o ceară cu credință, fără să se îndoiască deloc, pentru că cine se îndoiește seamănă cu valul mării, tulburat și împins de vânt încoace și încolo. Un astfel de om să nu se aștepte să primească ceva de la Domnul, căci este un om nehotărât și nestatornic în toate căile sale.” (Iacov 1:6‑8)