CARE ESTE ROLUL BISERICII?

 

            Dacă am realiza faptul că într‑adevăr noi, oamenii, suntem Biserica, Templul lui Dumnezeu, Casa lui Dumnezeu, poate ne‑am da seama și ce responsabilitate mare avem.

            Noi nu suntem niște oameni care mergem la „Biserică” o dată sau de mai multe ori pe săptămână (alții poate doar la sărbători), ci noi suntem sau cel puțin ar trebui să fim adevărata Biserică a lui Dumnezeu, și aceasta nu doar câteodată, nu o dată sau de mai multe ori pe săptămână, ci tot timpul. Noi suntem aceia care Îl reprezentăm pe Dumnezeu pe acest Pământ, oricând și oriunde.

„Dacă mergi la «biserică» nu devii creștin, precum dacă mergi într‑un garaj nu devii automobil.” (Billy Sunday)

            Ce vreau să zic cu aceasta? Că nu mai trebuie Biserica să se strângă laolaltă, să aibă frații părtășie, să cânte împreună, să se roage?… Nicidecum! Însă, din păcate, Biserica, mersul la Biserică a devenit pentru noi un program, un program la care trebuie să mergem, la fel cum mergem și la alte evenimente.

Îmi dau seama că imaginea pe care o aveți în față e puțin mai ciudată, șocantă chiar… dar reflectă și ceva adevăr.

  • Omul care merge la film, la cinema se așază pe un scaun își ia eventual și un suc, popcorn și se uită la ceva, la film.
  • Cel căruia îi place sportul (fotbal, baschet, tenis…) se așază și el bine mersi într‑un scaun, își ia și el ceva de băut, poate și un fular, ceva cu echipa favorită și urmărește și el un program, un meci, un spectacol.
  • Ajungem la cel care merge la Biserică. La fel, și acesta se așază pe un scaun, în loc de fular, popcorn sau suc, își ia poate Biblia, iar astfel asistă și el la un program, la un spectacol, de cele mai multe ori. Un program care poate nici nu îi place prea mult sau întotdeauna, dar i se spune că asta trebuie să facă, că așa este bine, mai ales dacă vrea să ajungă în Rai.

            Probabil am exagerat puțin, dar vreau neapărat să înțelegem un lucru. Noi nu trebuie să mergem la Biserică, ci trebuie să fim parte din Biserică, adică să Îl reprezentăm pe Dumnezeu pe acest Pământ. Iar când frații se strâng laolaltă, când Biserica se întâlnește împreună, e normal să îți dorești să participi și tu. Nu o mai faci doar pentru că trebuie, ci pentru că îți dorești să petreci timp, să stai în părtășie cu frații și surorile tale, împreună cu aceia cu care formezi Biserica, Trupul lui Hristos, familia lui Dumnezeu.

            Scopul nu este să asiști la un program în care doar câțiva oameni deosebiți activează, iar restul sunt spectatori. Ci, exact ca într‑un trup, sunt mai multe mădulare, dar toate au un rol, fiecare mădular participă cu ceva (citiți 1 Corinteni 12). Scopul întâlnirilor este ca cei care fac parte din Biserică să se întărească, să crească, să ajungă la maturitate. Aceasta se întâmplă atunci când fiecare participă cu ceea ce are. Un om, oricât de înzestrat ar fi el, nu le poate face pe toate. Capul este doar cap, nu este și mână. E nevoie de toate mădularele.

            Dacă doar stai pe bancă și aștepți să fii hrănit, chiar dacă hrana e bună (deși nu e întotdeauna), nu mai poți să primești, la un moment dat. Trebuie să dai și tu mai departe. Oxigenul, oricât de bun și vital ar fi el, fără oxigen murim, încearcă totuși să inspiri doar. Să tragi aer în piept într‑un mod continuu, fără să mai și dai înapoi, afară, fără să expiri, ci doar să inspiri. Nu poți, mori. La fel e și cu Biserica. Modelul în care merge cineva în față, iar restul stau doar și ascultă, nu funcționează. Poate pentru o perioada scurtă, dar mai apoi fiecare trebuie să crească și să dea mai departe.

            Domnul Isus nu a zis: „Construiți o clădire mare și frumoasă și toți oamenii o să vină acolo.”

            Nicidecum! El nu a zis așa ceva, ci a zis: „Duceți‑vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându‑i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Și învățați‑i să păzească tot ce v‑am poruncit. Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin.” (Matei 28:19‑20)

            Iar noi, din păcate, în loc să mergem, cel puțin marea majoritate ne închidem în niște clădiri pe care le numim impropriu „biserici” și așteptăm să vină oamenii acolo. Mai vin, însă parcă tot mai puțin se întâmplă și lucrul acesta.

            Oamenii trebuie să vadă lumina în noi!

„Voi sunteți lumina lumii. O cetate așezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă. Și oamenii n‑aprind lumina ca s‑o pună sub obroc, ci o pun în sfeșnic și luminează tuturor celor din casă. Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune și să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.” (Matei 5:14‑16)

            Lumina nu trebuie închisă în niște clădiri, ci trebuie să umble printre oameni, iar oamenii, văzând această lumină (care este în noi), să‑L slăvească pe El, pe Dumnezeu.

            Știu că e mai comod, mai simplu, mai ușor să mergem într‑un loc special, să ne așezăm pe un scaun, să așteptăm ca cei din față să facă un program, iar apoi să plecăm acasă. Dar nu acesta este scopul și rolul Bisericii. Biserica se strânge împreună pentru a avea părtășie, pentru a putea crește prin ceea ce dă fiecare mădular, ca mai apoi să poată ieși în lume, să răspândească Vestea Bună și altora.

            Vrei să faci și tu parte din această Biserică? Adevărata Biserică? Singura Biserică? Noi, oamenii, am făcut multe denominații, culte religioase… unele mai bune, altele mai puțin bune, unele mai apropiate de adevăr, altele chiar deviate de la adevăr. De aceea, nu te chem la o religie nouă, la o altă denominație creștină. Vino la Isus! El a zis:

„Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl, decât prin Mine.” (Ioan 14:6)