CONCLUZIE

            Am vorbit mult despre păcat, pentru că este o problemă esențială. Pentru păcat a trebuit Hristos să vină în această lume și să moară.

„Păcatul este cel mai scump lucru din Univers. Nimic altceva nu poate costa atât de mult.” (C.G. Finney)

            Dumnezeu Și‑a făcut partea, ca noi să fim liberi față de păcat. Isus a plătit pentru păcatele noastre, ne‑a dat Duhul Sfânt ca ajutor, călăuzitor, ca astfel să putem trăi pentru neprihănire. Cu toate acestea, noi, oamenii, deseori găsim tot felul de scuze. Fie că ispita e prea mare, dar am văzut că nu e cazul (1 Corinteni 10:13), fie că diavolul e prea puternic și nu‑l putem birui, dar nici aceasta nu e adevărat (Iacov 4:7).

            Apoi, ne place să dăm vina pe ceva sau pe cineva. Încă de la început a fost așa. Eva este aceea care a păcătuit prima, care a ascultat de șarpe și a mâncat din acel fruct. Apoi a mâncat și Adam. Ce I‑au răspuns ei lui Dumnezeu? Adam a dat vina pe Eva, iar Eva a dat vina pe șarpe. Niciunul nu a vrut să vadă și să recunoască că el este de vină, că el a păcătuit.

            La fel facem și noi astăzi. În loc să ne vedem starea, să ne recunoaștem vina, în loc să Îi cerem iertare lui Dumnezeu și să facem tot ce putem ca să nu mai păcătuim, dăm și noi vina… Dăm vina pe păcatul adamic, zicem că așa ne‑am născut, dăm vina pe firea pământească…

            Chiar dacă am avea păcatul adamic în noi, ceva rău moștenit de la Adam și Eva (deși am văzut că nu prea e așa), chiar dacă ar fi firea pământească ceva sămânță a răului (deși e doar carnea omului), totuși, datorită faptului că Isus a venit să ne dezlege de orice legătură, a plătit pentru păcatele noastre, ne‑a dat putere prin Duhul Sfânt, tot ar trebui să fim biruitori în lupta cu păcatul. Păcatul ar trebui să fie ceva accidental, rar în viața noastră, nu ceva constant și zilnic. Iar dacă a păcătuit cineva, da, avem un Mijlocitor, pe Isus Hristos, glorie Lui!

            Totuși, ce ne împiedică să trăim această viață de biruință pe care Dumnezeu o așteaptă de la noi? Haideți să ne uităm puțin tot la Epistola către Romani, capitolul 6 de această dată.

1 Ce vom zice dar? Să păcătuim mereu ca să se înmulţească harul?

2 Nicidecum! Noi, care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat?

3 Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui?

4 Noi, deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă.

5 În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui.

6 Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului,

7 căci cine a murit, de drept, este izbăvit de păcat.

8 Acum, dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi trăi împreună cu El,

9 întrucât ştim că Hristosul înviat din morţi nu mai moare; moartea nu mai are nicio stăpânire asupra Lui.

10 Fiindcă, prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat o dată pentru totdeauna, iar prin viaţa pe care o trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu.

11 Tot aşa şi voi înşivă socotiţi-vă morţi faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru.

12 Deci păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor şi să nu mai ascultaţi de poftele lui.

13 Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii, ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi; şi daţi lui Dumnezeu mădularele voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii. (Romani 6:1‑13)

            Observăm și aici, din primul verset, că soluția nu este să păcătuim mereu, ca să se înmulțească harul, ci trebuie să nu mai păcătuim. Apoi vorbește despre îngroparea noastră (iar de îngropat nu îngropi decât un om mort) împreună cu Hristos, prin botez, și apoi învierea la o viață nouă. Viață nouă pe care toți o dorim, dar mă tem să nu fi sărit peste primul pas, moartea omului vechi.

• Versetul 2: Nicidecum! Noi, care am murit față de păcat, cum să mai trăim în păcat?
• Versetul 7: căci cine a murit, de drept, este izbăvit de păcat.
• Versetul 8: Acum, dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom și trăi împreună cu El.
• Versetul 11: Tot așa și voi înșivă socotiii‑vă morii față de păcat și vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru.

            Mă tem că nu am murit de drept, nu am murit cu adevărat, iar din această cauză persistă păcatul în viața noastră. Unui om mort din punct de vedere fizic poți să‑i faci ce vrei, că nu mai reacționează. Dacă îi dai o palmă, nu dă înapoi, dacă îi vorbești urât, nu răspunde.

            Avem impresia că am înviat împreună cu Hristos, avem impresia că suntem bine, născuți din nou, dar s‑ar putea ca nici să nu fi murit cu adevărat. În Epistola către Coloseni scrie așa: „Gândiți‑vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ.” (Coloseni 3:2)

Sună bine, interesant, poate am și dori lucrul acesta, dar cum? Continuă cu versetul 3: „Căci voi ați murit…”

            Dragii mei, trebuie să fie o moarte, trebuie să fie o moarte! O moarte a dorințelor noastre, a eului nostru, a gândurilor noastre; doar așa putem trăi o viață sfântă, o viață pentru și după voia lui Dumnezeu.

            Mulți se numesc creștini de un fel sau altul, dar au sărit peste această etapă și de aceea persistă păcatul în viața lor. Fiecare să ne cercetăm și să ne vedem starea. Să nu mai dăm vina pe nimeni pentru păcatele noastre. Noi suntem de vină, noi trebuie să ne corectăm. Dumnezeu e de partea noastră, El a făcut totul ca să putem trăi în neprihănire. Rămâne ca și noi să ne facem partea. Lupte vom mai avea, încercări, ispite…

            Prin faptul că am ajuns creștini, mântuiți, nu înseamnă că nu mai suntem ispitiți, că nu mai avem de luptat.

Știți cum am dori să fie viața de creștin? Fără luptă, adversarul (diavolul) să dispară, ca și cum la un meci de box sau de tenis am dori de fiecare dată să câștigăm prin neprezentarea adversarului. Nu merge așa! Lupta continuă, adversarul a rămas, dar prin Isus Hristos, cu ajutorul Duhului, putem fi mai mult decât biruitori. Va veni și vremea când lupta se va sfârși, când toate lucrurile se vor face noi.

„Apoi am văzut un cer nou și un pământ nou; pentru că cerul dintâi și pământul dintâi pieriseră, și marea nu mai era. Și eu am văzut coborându‑se din cer, de la Dumnezeu, cetatea sfântă, Noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei.

Și am auzit un glas tare, care ieșea din scaunul de domnie și zicea: «Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei și ei vor fi poporul Lui și Dumnezeu Însuși va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor.

El va șterge orice lacrimă din ochii lor. Și moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici țipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.»” (Apocalipsa 21:1‑4)

            Până atunci, până va veni acel moment, trebuie să luptăm și să veghem, să ne împotrivim păcatului. Însă, chiar dacă poate nu vrem să recunoaștem, ne place să trăim așa, puțin și în lume, puțin și cu Dumnezeu. Aud tot felul de întrebări, din partea „creștinilor”:

• E păcat să consumi alcool?
• E păcat să te uiți la filme?
• Oare Se supără Dumnezeu dacă facem cutare sau cutare lucru?

            Ați auzit și voi astfel de întrebări, nu‑i așa? Sau poate chiar vi le puneți și voi… Ne‑ar plăcea să ne apropiem cât mai mult de marginea prăpastiei, doar să nu cădem. Ne‑ar plăcea să știm cât de mult putem întinde coarda în relația noastră cu Dumnezeu, dar să nu se rupă.

De ce nu întrebăm:

• Ce putem face mai mult pentru Dumnezeu?
• Ce putem face mai mult ca să răspândim Evanghelia?
• Ce ar trebui să facem ca să fim mai sfinți?

            Astfel de întrebări nu prea ne preocupă, ci mai degrabă am dori să gustăm cât mai mult din lucrurile acestei lumi, dar nu atât de mult, încât să nu fim și în Împărăția lui Dumnezeu. Să fim acei oameni după care se închide ușa în Cer. Ați auzit și expresia aceasta, nu‑i așa? Să intru și eu, ultimul, iar după mine să se închidă ușa.

            Știți care este problema? Un astfel de loc nu există! În cartea Apocalipsa sunt enumerate câteva dintre răsplătirile celor care vor birui. De exemplu:

„Celui ce va birui și celui ce va păzi până la sfârșit lucrările Mele îi voi da stăpânire peste neamuri.

Le va cârmui cu un toiag de fier și le va zdrobi ca pe niște vase de lut, cum am primit și Eu putere de la Tatăl Meu. Și‑i voi da luceafărul de dimineață.”

(Apocalipsa 2:26‑28)

„Pe cel ce va birui îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu și nu va mai ieși din el. Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu și numele cetății Dumnezeului Meu, Noul Ierusalim, care are să se coboare din cer, de la Dumnezeul Meu, și Numele Meu cel nou.

Celui ce va birui îi voi da să șadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum și Eu am biruit și am șezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie.” (Apocalipsa 3:12, 21)

            Incredibile răsplătiri le sunt pregătite celor ce vor birui! Păcat că noi vrem doar după ușă. În Întâia Epistolă către Corinteni, capitolul 6, mai scrie așa:

2 Nu știți că sfinții vor judeca lumea?

3 Nu știți că noi vom judeca pe îngeri?

            Eu nu știu exact ce înseamnă aceste lucruri. Să judecăm lumea și pe îngeri?… Să stăm pe scaunul de domnie împreună cu Isus?… Sunt lucruri prea înalte ca să le înțelegem, dar îmi dau seama, toți ne putem da seama ce chemare înaltă avem noi, ca Biserică a lui Hristos, ca urmași ai Lui.

            N‑am găsit niciunde în toată Scriptura să scrie: Celui ce va birui îi voi da să șadă în Împărăție după ușă… Un asemenea loc nu există în Împărăția lui Dumnezeu, ci mai degrabă aceia care stau la ușă, lângă ușă, sunt aceia despre care Domnul Isus zice că vor bate și vor zice: „Doamne, Doamne, deschide‑ne!”… iar răspunsul va fi: „Nu vă cunosc!”

Loc lângă ușă este doar în partea de dinafară, iar afară va fi plânsul și scrâșnirea dinților. Mai dorește cineva lângă ușă?

            Chemarea noastră ca creștini, ca urmași ai lui Hristos, este să fim diferiți de restul oamenilor din această lume. Însă de multe ori ne ocupăm cu tot felul de nimicuri. Acele întrebări: E păcat să?… Oare Se supără Dumnezeu dacă?… E ca și cum mi‑aș întreba soția: „Dragă, te superi dacă mă uit și după altcineva?” sau „Cât de des am voie să mă uit și după altcineva, fără să te superi?” Înțelegeți ce vreau să zic?

            Gândiți‑vă la o plită caldă, fierbinte, sau mai bine încercați să puneți mâna pe o plită, pe sobă, pe ceva foarte fierbinte. Cât timp puteți ține mâna pe acel obiect încins? O secundă, două? Probabil nici atât! Știți că sunt oameni care pot să țină mâna pe o plită încinsă?

            Sunt două categorii de oameni care pot face lucrul acesta. Sună ciudat, știu, dar dacă eu aș fi mort din punct de vedere fizic și mi‑ați pune mâna pe o plită încinsă… ce ziceți? Aș trage mâna înapoi, că m‑ar arde? Bineînțeles că nu! Dar sunt și oameni vii care pot ține mâna pe o plită încinsă, doar că acești oameni sunt bolnavi. Această boală se numește: „Insensibilitate congenitală la durere”.

            O astfel de persoană poate să țină mâna pe un obiect foarte fierbinte. Ba mai mult, dacă din greșeală i‑ar intra un cui în picior, probabil nici nu și‑ar da seama, dacă s‑ar tăia la mână nu ar simți durerea… Este o boală rară, dar foarte periculoasă. Oare nu tot așa suntem și unii dintre noi din punct de vedere spiritual, bolnavi sau chiar morți? Iar din această cauză, nu ne mai deranjează tot felul de lucruri. Din această cauză vrem să aflăm care este limita păcatului, din această cauză avem tot felul de întrebări, ca cele pe care le‑am enumerat mai sus.

            În loc să ne vedem starea, dăm vina, cum ziceam, pe toți. Pe Adam, pe firea pământească, pe diavolul, pe ispită, că e prea mare…

Nu putem ține mâna pe plită nu neapărat pentru că e fierbinte, ci viața din noi nu ne lasă. Tot așa este și cu omul care are viață din punct de vedere spiritual. Un astfel de om nu poate să facă orice, pe acest om îl arde apropierea de păcat. Viața din el nu‑l lasă să meargă în tot felul de locuri, să se uite la tot felul de lucruri. Acest om se ferește de orice i se pare rău, așa cum scrie în Întâia Epistolă către Tesaloniceni, capitolul 5: „Feriți‑vă de orice se pare rău.” (1 Tesaloniceni 5:22)

            Ce fel de oameni suntem noi? Acei oameni care dorim să ne apropiem cât mai mult de prăpastie, numai să nu cădem? Dacă am avea viață, dacă am fi sănătoși din punct de vedere spiritual, am căuta exact opusul, alte întrebări și alte preocupări am avea.

• Doamne, ce să fac să nu mă mai mânii?
• Arată‑mi la ce mai trebuie să renunț din viața
• Învață‑mă cum să le spun altora despre

            Fiecare să ne cercetăm, să vedem care este starea noastră. Dacă pe o plită fierbinte nu putem ține mâna, de ce putem să facem atâtea și atâtea lucruri care nu sunt după voia lui Dumnezeu?… Oare nu suntem și noi bolnavi sau chiar morți?