DE CE SUNTEM AICI?
Te‑ai întrebat vreodată care este scopul tău pe acest Pământ? De ce te‑ai născut, încotro mergi, cum ar trebui să‑ți trăiești viața?
Să nu mai zic că poate te numești și creștin, indiferent de culoarea religioasă. În prima carte a Bibliei, în Geneza, scrie că omul a fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu.
Tu ai o responsabilitate! Eu am o responsabilitate! Aceea de a‑L reprezenta pe Dumnezeu pe acest Pământ.
De asemenea, în Întâia Epistolă către Corinteni, scrie așa:
„Deci, fie că mâncați, fie că beți, fie că faceți altceva, să faceți totul pentru slava lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 10:31)
Te‑ai gândit vreodată la aceasta? Tot ceea ce facem ar trebui să Îi aducă glorie, slavă, cinste lui Dumnezeu.
De mâncat, toți oamenii mâncăm, pentru că fără hrană, fără apă, murim. Dar chiar și prin aceste activități necesare fiecărui om trebuie să Îi aducem glorie lui Dumnezeu. Cum? Luând hrana cu mulțumire, cu recunoștință față de Dumnezeu, care ne asigură hrana necesară. Dându‑I Lui toată cinstea și mulțumirea pentru că avem cele necesare trupului nostru.
Având în vedere faptul că tot ceea ce facem trebuie să‑I aducă glorie lui Dumnezeu, ar trebui să analizăm puțin activitățile noastre, nu‑i așa?
- Oare dacă mă uit câteva ore la televizor, la tot felul de lucruri inutile, Îi aduc glorie lui Dumnezeu?
- În mediul online, pe internet, poți face multe lucruri bune, dar poți face și foarte multe lucruri care nu‑I aduc deloc glorie lui Pe care le faci?
- Odihna trupului poate fi benefică. Uneori mai avem nevoie de puțină pauză, de concediu să zicem. Dar unde îți petreci acel concediu? Nu oriunde și oricum Îi aduce glorie lui Dumnezeu.
Fiecare să ne cercetăm și să vedem dacă activitățile noastre Îi aduc glorie, slavă, cinste lui Dumnezeu sau nu.
Dacă ne uităm în Biblie, găsim multe, foarte multe pasaje care ne îndeamnă, ne poruncesc chiar, să‑L slăvim, să‑L glorificăm pe Dumnezeu.
„Dacă vorbește cineva, să vorbească cuvintele lui Dumnezeu. Dacă slujește cineva, să slujească după puterea pe care i‑o dă Dumnezeu, pentru ca în toate lucrurile să fie slăvit Dumnezeu prin Isus Hristos, ale Căruia sunt slava și puterea în vecii vecilor! Amin.” (1 Petru 4:11)
„Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune și să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.” (Matei 5:16)
De ce să facem fapte bune? Ca să ieșim noi în evidență? Să se uite oamenii la noi? Nu! Ci oamenii, văzând faptele noastre bune, să ajungă să‑L slăvească pe Dumnezeu, Tatăl nostru.
„Mă aștept și nădăjduiesc cu tărie că nu voi fi dat de rușine cu nimic, ci că acum, ca totdeauna, Hristos va fi proslăvit cu îndrăzneală în trupul meu, fie prin viața mea, fie prin moartea mea. Căci, pentru mine, a trăi este Hristos și a muri este un câștig.” (Filipeni 1:20‑21)
Care era dorința, care era scopul lui Pavel? Pentru el nu conta atât de mult dacă trăia sau dacă murea, ci important era ca Hristos să fie proslăvit… fie prin viața lui, fie prin moartea lui.
Până și Isus, când a fost pe acest Pământ, L‑a proslăvit pe Dumnezeu Tatăl: „Eu Te‑am proslăvit pe pământ, am sfârșit lucrarea pe care Mi‑ai dat‑o s‑o fac.” (Ioan 17:4)
În cartea Psalmilor găsim de nenumărate ori expresii precum: „Lăudați pe Domnul! Tot ce are suflare să laude pe Domnul!”
Oștirea cerească, de asemenea Îl slăvește pe Dumnezeu.
„Fiecare din aceste patru făpturi vii avea câte șase aripi și era plină cu ochi de jur împrejur și pe dinăuntru. Zi și noapte ziceau fără încetare: «Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, care era, care este, care vine!» Când aceste făpturi vii aduceau slavă, cinste și mulțumiri Celui ce ședea pe scaunul de domnie și care este viu în vecii vecilor, cei douăzeci și patru de bătrâni cădeau înaintea Celui ce ședea pe scaunul de domnie și se închinau Celui ce este viu în vecii vecilor, își aruncau cununile înaintea scaunului de domnie și ziceau: «Vrednic ești, Doamne și Dumnezeul nostru, să primești slava, cinstea și puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile și prin voia Ta stau în ființă și au fost făcute!»” (Apocalipsa 4:8‑11)
Interesant este că până și creația, natura Îl laudă și Îi dau slavă Lui Dumnezeu.
„Cerurile spun slava lui Dumnezeu, și întinderea lor vestește lucrarea mâinilor Lui.” (Psalmul 19:1)
„Să se bucure cerurile și să se veselească pământul; să mugească marea cu tot ce cuprinde ea! Să tresalte câmpia cu tot ce e pe ea, toți copacii pădurii să strige de bucurie înaintea Domnului!” (Psalmul 96:11‑13)
„Să‑L laude cerurile și pământul, mările și tot ce mișună în ele!” (Psalmul 69:34)
În cartea prorocului Isaia, în capitolul 43, scrie: „Voi zice miazănopții: «Dă încoace!» și miazăzilei: «Nu opri, ci adu‑Mi fiii din țările depărtate și fiicele de la marginea pământului: pe toți cei ce poartă Numele Meu și pe care i‑am făcut spre slava Mea, pe care i‑am întocmit și i‑am alcătuit.»” (Isaia 43:6‑7)
„Fiarele câmpului Mă vor slăvi, șacalii și struții, pentru că voi da ape în pustie și râuri în locuri secetoase, ca să adăp pe poporul Meu, pe poporul Meu cel ales, poporul pe care Mi l‑am alcătuit ca să vestească laudele Mele.” (Isaia 43:20‑21)
Știu că acest pasaj este mai greu de înțeles. Totuși, scrie aici că noi am fost făcuți, întocmiți, alcătuiți spre slava lui Dumnezeu. Dacă vrei să faci parte din poporul lui Dumnezeu, trebuie să Îl glorifici, trebuie să vestești laudele Sale.
Poate te gândești: sună frumos, interesant, dar cum să Îi dau eu slavă lui Dumnezeu? Ce să fac?
Nu poți să Îi aduci slavă, glorie, cinste lui Dumnezeu, dacă nu faci voia Lui. Poți să faci orice, lucruri mărețe, lăudabile, dar dacă nu ești după voia lui Dumnezeu, degeaba.
„Nu oricine‑Mi zice: «Doamne, Doamne!» va intra în Împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu, care este în ceruri.” (Matei 7:21)
Chiar și Isus, când a fost pe acest Pământ, a împlinit voia Tatălui.
„Eu nu pot face nimic de la Mine Însumi: judec după cum aud; și judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care M‑a trimis.” (Ioan 5:30)
Când Isus era în grădina Ghetsimani, probabil trăia printre cele mai dificile momente din viața Lui pământească și chiar dacă ar fi vrut să se depărteze acel pahar al suferinței, totuși a acceptat și a împlinit voia Tatălui.
„Apoi a mers puțin mai înainte, a căzut cu fața la pământ și S‑a rugat, zicând: «Tată, dacă este cu putință, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuși nu cum voiesc Eu, ci cum voiești Tu.»”
„S‑a depărtat a doua oară și S‑a rugat, zicând: «Tată, dacă nu se poate să se îndepărteze de Mine paharul acesta fără să‑l beau, facă‑se voia Ta!»” (Matei 26:39,42)
Până și natura, restul creației, se supun voii lui Dumnezeu.
„Nu se vând oare două vrăbii la un ban? Totuși niciuna din ele nu cade pe pământ fără voia Tatălui vostru.” (Matei 10:29)
Cu atât mai mult ar trebui noi, coroana creațiunii lui Dumnezeu, să căutăm să împlinim voia Sa. De ce?
„Căci oricine face voia Tatălui Meu care este în ceruri, acela Îmi este frate, soră și mamă.” (Matei 12:50)
În acest caz cu siguranță se ridică o întrebare. Care este voia lui Dumnezeu? S‑ar putea scrie o întreagă carte doar despre voia lui Dumnezeu. Menționez doar câteva aspecte im‑ portante:
- Voia lui Dumnezeu este să iubim
Cineva L‑a întrebat pe Isus: „Învățătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?” Isus i‑a răspuns: „«Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău.» Aceasta este cea dintâi și cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: «Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.» În aceste două porunci se cuprind toată Legea și Prorocii.” (Matei 22:36‑40)
Trebuie să Îl iubim pe Dumnezeu și trebuie să ne iubim aproapele. Lucrurile acestea erau scrise chiar și în Lege. Isus doar a întărit ceea ce evreii știau deja. Dar lucrurile nu se opresc aici. Tot Isus a zis:
„Ați auzit că s‑a zis: «Să iubești pe aproapele tău și să urăști pe vrăjmașul tău.»
Dar Eu vă spun: Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați‑vă pentru cei ce vă asupresc și vă prigonesc, ca să fiți fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi și peste cei buni și dă ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți.
Dacă iubiți numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai așteptați? Nu fac așa și vameșii?
Și dacă îmbrățișați cu dragoste numai pe frații voștri, ce lucru neobișnuit faceți? Oare păgânii nu fac la fel?
Voi fiți dar desăvârșiți, după cum și Tatăl vostru cel ceresc este desăvârșit.” (Matei 5:43‑48)
Vine Isus de această dată și ridică ștacheta la un alt nivel. Trebuie să ne iubim chiar și vrăjmașii. Nu prea le‑a plăcut aceasta oamenilor din vremea Domnului Isus. Nu prea cred că ne place nici nouă. Cu toate acestea, dacă vrem să Îi aducem glorie lui Dumnezeu, trebuie să facem după voia Lui, adică să‑i iubim chiar și pe aceia care poate nu merită.
Haideți să ne gândim puțin: Oare noi am meritat să fim iubiți de Dumnezeu? Meritam eu, meritai tu ca Isus să moară pentru noi? Cu toate acestea, El a făcut‑o. De ce? Pentru că ne‑a iubit. Ne‑a iubit, deși noi eram vrăjmași ai lui Dumnezeu, pentru că trăiam în păcatele noastre.
„Dar Dumnezeu Își arată dragostea față de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi.” (Romani 5:8)
Până acum am înțeles că trebuie să Îl iubim pe Dumnezeu, pe semeni și chiar pe dușmani. Însă mai e ceva. Ștacheta se ridică încă o dată. Mai adaugă Isus încă ceva la porunca iubirii, a dragostei:
„Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiți unii pe alții; cum v‑am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții. Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii pentru alții.” (Ioan 13:34‑35)
Vă dau o poruncă nouă! Ce este nou la această poruncă? Cum ziceam, ucenicii știau deja că trebuie să‑L iubească pe Dumnezeu și să se iubească unii pe alții. Ba mai mult, chiar dacă poate nu le convenea, știau că trebuie să‑și iubească chiar și vrăjmașii. Dar vine aici Isus și mai adaugă ceva la porunca aceasta a iubirii. Le‑a spus ucenicilor atunci și ne spune nouă astăzi: „Să vă iubiți unii pe alții; cum v‑am iubit Eu!”
Cum ne‑a iubit Isus? Poate că Petru, Ioan și ceilalți nu‑și dădeau seama atunci, însă noi putem înțelege foarte clar astăzi. Isus ne‑a iubit atât de mult, încât Și‑a dat viața pentru noi, a murit în locul nostru. A făcut totul pentru binele nostru veșnic. A părăsit slava cerească, a luat chip de om și a fost atârnat pe lemn între cer și pământ, pentru ca într‑o zi noi să putem să fim cu El în Rai, în Paradis, în Împărăția lui Dumnezeu.
Pentru noi să faci bine, să iubești, înseamnă de multe ori să dai sau să primești ceva material: o mașină, o casă, bani… Dar ce folos ar fi să‑i dau fratelui meu 1 milion de euro, dacă el tot în iad ar ajunge? I‑ar folosi la ceva?
„Și ce ar folosi unui om să câștige toată lumea, dacă și‑ar pierde sufletul? Sau ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?” (Matei 16:26)
Nu mă înțelegeți greșit! Trebuie să‑i ajutăm pe cei aflați în nevoie. Creștinii trebuie să fie cei dintâi în fapte bune, scrie Pavel în Epistola către Tit. De asemenea, Iacov a zis astfel:
„Dacă un frate sau o soră sunt goi și lipsiți de hrana de toate zilele și unul dintre voi le zice: «Duceți‑vă în pace, încălziți‑vă și săturați‑vă!», fără să le dea cele trebuincioase trupului, la ce i‑ar folosi?” (Iacov 2:15‑16)
Trebuie să‑i ajutăm pe cei aflați în nevoie și mai ales pe frați. Dar iubirea, dragostea mai mare este aceea ca a lui Isus.
O iubire care trece dincolo de lucrurile acestea materiale. O iubire care urmărește binele veșnic.
Uneori ne este așa de greu să iertăm pe fratele, pe sora… zicem că nu avem nimic cu ei. Ați auzit expresia aceasta, nu‑i așa? N‑am nimic cu fratele, n‑am nimic cu sora. Noi nu suntem chemați să nu avem nimic unii cu alții. Dimpotrivă, tre‑ buie să ne iubim, și nu oricum, ci așa cum ne‑a iubit Isus. Prin aceasta, dacă ne iubim așa cum ne‑a iubit Isus: „Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii pentru alții.”
Nu zic că nu mai trebuie să evanghelizăm, nu zic că nu mai trebuie să le spunem oamenilor despre Isus. Dar dacă avem dragoste unii față de alții, se va vedea. Toți vor vedea lucrul acesta. Cineva a zis așa:
„Unui foc, unui incendiu nu trebuie să‑i faci multă reclamă. Toată lumea vine în fugă când este un incendiu. La fel, dacă «biserica» este în flăcări, nu va trebui să‑i faci reclamă. Comunitatea va ști deja.” (Leonard Ravenhill)
Iar Richard Wurmbrand a zis astfel:
„Esența creștinismului este dragostea!” (Richard Wurmbrand)
- Voia lui Dumnezeu este mântuirea oamenilor
„Lucrul acesta este bun și bine primit înaintea lui Dum‑ nezeu, Mântuitorul nostru, care voiește ca toii oamenii să fie mântuiii și să vină la cunoștința adevărului.” (1 Timotei 2:3‑4)
Dacă voia lui Dumnezeu este mântuirea oamenilor, atunci care este rolul nostru? Să propovăduim Evanghelia. Isus ne‑a lăsat un mandat.
„Duceți‑vă în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la orice făptură.” (Marcu 16:15)
Aceasta este o datorie, o misiune pe care o avem fiecare. Trebuie să le spunem oamenilor Evanghelia, vestea bună că prin Isus Hristos există salvare, eliberare, mântuire. Însă nu putem face lucrarea aceasta oricum. Trebuie ca viața noastră să fie în rânduială, o viață trăită în sfințenie. De ce?
- Voia lui Dumnezeu este să fim sfinți
„Voia lui Dumnezeu este sfințirea voastră. Căci Dumnezeu nu ne‑a chemat la necurăție, ci la sfințire.” (1 Tesaloniceni 4:3, 7)
„Ci, după cum Cel ce v‑a chemat este sfânt, fiți și voi sfinți în toată purtarea voastră. Căci este scris: «Fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt.»” (1 Petru 1:15‑16)
„Să nu vă potriviți chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceți prin înnoirea minții voastre, ca să puteți deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută și desăvârșită.” (Romani 12:2)
Dumnezeu este sfânt! Dacă vrem să fim în voia Lui, trebuie ca și noi să trăim o viață sfântă. Nu putem face toate lucru‑ rile pe care lumea le face.
Suntem în lume, dar nu din lume, cetățenia noastră este în ceruri.
- Voia lui Dumnezeu este să fim mulțumitori
„Mulțumiți lui Dumnezeu pentru toate lucrurile, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi.” (1 Tesaloniceni 5:18)
O, dacă am face lucrul acesta! Să împlinim voia lui Dumnezeu și să Îi mulțumim pentru toate lucrurile!
Noi, oamenii, avem obiceiul să ne plângem, să fim nemulțumitori, să ne uităm la partea goală a paharului. Voia lui Dumnezeu este să fim mulțumitori pentru ceea ce avem, nu să fim cârtitori pentru ce nu avem.
Abraham Lincoln, un fost președinte al Statelor Unite, a spus:
„Poți să te plângi că tufele cu trandafiri au spini sau poți să te bucuri că tufele cu spini au trandafiri.” (Abraham Lincoln)
Te uiți la trandafiri și te poți bucura de florile frumoase pe care le au sau te poți întrista, supăra, pentru spinii pe care îi au. Opțiunea este la noi.
Vă dau două exemple din Biblie, două femei, două văduve care aveau foarte puțin, mult mai puțin decât avem probabil oricare dintre noi.
Pe prima o găsim în cartea Întâi a Împăraților. Este vorba despre văduva din Sarepta Sidonului. Era secetă în țară. Ilie Tișbitul, omul lui Dumnezeu, se afla lângă pârâul Cherit, unde avea apă de băut, iar niște corbi îi aduceau hrană în fiecare zi. Dar s‑a întâmplat ceva. După o vreme, pârâul a secat.
„Atunci, cuvântul Domnului i‑a vorbit astfel: «Scoală‑te, du‑te la Sarepta, care ține de Sidon, și rămâi acolo. Iată că am poruncit acolo unei femei văduve să te hrănească.»
Ilie s‑a sculat și s‑a dus la Sarepta. Când a ajuns la poarta cetății, acolo era o femeie văduvă care strângea lemne. El a chemat‑o și a zis: «Du‑te și adu‑mi, te rog, puțină apă într‑un vas, ca să beau.»
Pe când se ducea ea să‑i aducă, a chemat‑o din nou și a zis: «Adu‑mi, te rog, și o bucată de pâine în mâna ta.»
Și ea a răspuns: «Viu este Domnul Dumnezeul tău că n‑am nimic copt, n‑am decât un pumn de făină într‑o oală și puțin untdelemn într‑un urcior. Și iată, strâng două bucăți de lemne, apoi mă voi întoarce și voi pregăti ce am pentru mine și pentru fiul meu: vom mânca și apoi vom muri.» Ilie i‑a zis: «Nu te teme, întoarce‑te și fă cum ai zis. Numai pregătește‑mi întâi mie, cu untdelemnul și făina aceea, o mică turtă și adu‑mi‑o; pe urmă să faci și pentru tine și pentru fiul tău.
Căci așa vorbește Domnul Dumnezeul lui Israel: ‘Făina din oală nu va scădea și untdelemnul din urcior nu se va împuțina până în ziua când va da Domnul ploaie pe fața pământului.’»
Ea s‑a dus și a făcut după cuvântul lui Ilie. Și multă vreme au avut ce să mănânce ea și familia ei și Ilie.
Făina din oală n‑a scăzut și untdelemnul din urcior nu s‑a împuținat, după cuvântul pe care‑l rostise Domnul prin Ilie.” (1 Împărați 17:8‑16)
Incredibil cum lucrează Dumnezeu! Dintre toți locuitorii țării, Dumnezeu l‑a trimis pe Ilie la o văduvă, care nu avea aproape nimic.
Vă spun sincer că dacă eram în locul lui Ilie, nu știu dacă puteam să‑i cer așa ceva acelei femei. Acea văduvă mai avea doar un pumn de făină și puțin untdelemn, iar din acestea trebuia să gătească pentru ea și fiul ei, ca mai apoi, cel mai probabil, să moară.
Dacă eram în locul văduvei, cu siguranță nu îi făceam nicio turtă lui Ilie. Dar această văduvă nu s‑a uitat la ce nu avea, ci s‑a uitat la ce avea (chiar dacă era extrem de puțin), iar acel puțin l‑a pus la dispoziția Domnului, iar Domnul este Acela care știe să binecuvânteze, slăvit să fie El.
Cealaltă văduvă se găsește în Cartea a doua a Împăraților. Ilie murise, iar în locul lui a rămas Elisei.
„O femeie dintre nevestele fiilor prorocilor a strigat lui Elisei: «Robul tău, bărbatul meu, a murit și știi că robul tău se temea de Domnul; și cel ce l‑a împrumutat a venit să ia cei doi copii ai mei și să‑i facă robi.»
Elisei i‑a zis: «Ce pot să fac pentru tine? Spune‑mi, ce ai acasă?» Ea a răspuns: «Roaba ta n‑are acasă decât un vas cu untdelemn»
Și el a zis: «Du‑te de cere vase de afară, de la toți vecinii tăi, vase goale, și nu cere puține.
Când te vei întoarce, închide ușa după tine și după copiii tăi, toarnă din untdelemn în toate aceste vase și pune deoparte pe cele pline.»
Atunci, ea a plecat de la el. A închis ușa după ea și după copiii ei; ei îi apropiau vasele și ea turna din untdelemn în ele.
Când s‑au umplut vasele, ea a zis fiului său: «Mai dă‑mi un vas.» Dar el i‑a răspuns: «Nu mai este niciun vas.» Și n‑a mai curs untdelemn.
Ea s‑a dus de a spus omului lui Dumnezeu lucrul acesta. Și el a zis: «Du‑te de vinde untdelemnul și plătește‑ți datoria, iar cu ce va rămâne vei trăi tu și fiii tăi.»” (2 Împărați 4:1‑7)
Din nou, Dumnezeu lucrează în chip minunat. Iarăși, dacă m‑aș pune în situația acestei văduve, nu știu dacă ascultam de Elisei. Mă gândeam că oricum situația este așa cum este, pentru ce să mă mai fac de râs și în fața vecinilor cerând vase, când untdelemnul pe care îl aveam era atât de puțin?
Totuși, această femeie nu s‑a uitat la ceea ce nu are, ci s‑a uitat la Dumnezeu, care a binecuvântat puținul pe care l‑a avut.
Așadar, opțiunea este la noi. Putem să ne plângem mereu de neajunsurile cu care ne confruntăm sau putem să fim mulțumitori pentru ceea ce avem, și ceea ce avem să punem la dispoziția Domnului, care știe și poate să binecuvânteze.
Aceasta nu înseamnă nicidecum să fim leneși, să nu muncim, pentru că „poartă Domnul de grijă”. În Biblie scrie foarte clar:
„Cine nu vrea să lucreze nici să nu mănânce.” (2 Tesaloniceni 3:10)
Dar să nu cădem nici în cealaltă extremă, să muncim de dimineața până noaptea pentru a agonisi cât mai mult și tot nemulțumiți să fim.
„Dacă I‑am mulțumi lui Dumnezeu pentru tot ceea ce face pentru noi, nu am mai avea timp să ne plângem.” (Richard Wurmbrand)
Nu uitați!
„Deci, fie că mâncați, fie că beți, fie că faceți altceva, să faceți totul pentru slava lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 10:31)
„Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri și pe pământ, cele văzute și cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El și pentru El.” (Coloseni 1:16)
„Din El, prin El și pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin.” (Romani 11:36)