DIVORȚUL ȘI RECĂSĂTORIREA
Din păcate numărul divorțurilor este tot mai mare și nu doar în rândul oamenilor din lume, ci și printre aceia care se numesc „creștini”, urmași ai lui Isus.
Motivele pentru divorț sunt felurite. Oamenii au ajuns să pună capăt căsniciei aproape din orice motiv. Cam așa voiau și unii oameni din vremea Domnului Isus: să lase o carte de despărțire și gata, să fie liberi.
3 Fariseii au venit la El şi, ca să-L ispitească, I-au zis: „Oare este îngăduit unui bărbat să-şi lase nevasta pentru orice pricină?”
4 Drept răspuns, El le-a zis: „Oare n-aţi citit că Ziditorul de la început i-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască
5 şi a zis: ‘De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevastă-sa, şi cei doi vor fi un singur trup’?
6 Aşa că nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.”
7 „Pentru ce dar”, I-au zis ei, „a poruncit Moise ca bărbatul să dea nevestei o carte de despărţire şi s-o lase?”
8 Isus le-a răspuns: „Din pricina împietririi inimilor voastre a îngăduit Moise să vă lăsaţi nevestele, dar de la început n-a fost aşa.
9 Eu însă vă spun că oricine îşi lasă nevasta, afară de pricină de curvie, şi ia pe alta de nevastă preacurveşte şi cine ia de nevastă pe cea lăsată de bărbat preacurveşte.” (Matei 19:3-9)
Domnul Isus a fost suficient de clar, aș zice eu, în această privință:
„Deci ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.”
Totuși, pare că avem aici și o excepție, o situație în care despărțirea, divorțul este permis.
„Eu însă vă spun că oricine își lasă nevasta, afară de pricină de curvie…”
Excepția este curvia, dar o să revenim la aceasta puțin mai târziu. Deocamdată să nu uităm:
„Ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.”
Fratele nostru Pavel scrie în Epistola către Romani astfel:
2 Căci femeia măritată este legată prin Lege de bărbatul ei câtă vreme trăieşte el, dar, dacă-i moare bărbatul, este dezlegată de legea bărbatului ei.
3 Dacă, deci, când îi trăieşte bărbatul, ea se mărită după altul, se va chema preacurvă, dar, dacă-i moare bărbatul, este dezlegată de Lege, aşa că nu mai este preacurvă dacă se mărită după altul. (Romani 7:2-3)
Tot Pavel, în Întâia Epistolă către Corinteni de această dată, mai scrie așa:
10 Celor căsătoriţi, le poruncesc, nu eu, ci Domnul, ca nevasta să nu se despartă de bărbat.
11 (Dacă este despărţită, să rămână nemăritată sau să se împace cu bărbatul ei.) Şi nici bărbatul să nu-şi lase nevasta.
12 Celorlalţi le zic eu, nu Domnul: Dacă un frate are o nevastă necredincioasă şi ea voieşte să trăiască înainte cu el, să nu se despartă de ea.
13 Şi dacă o femeie are un bărbat necredincios şi el voieşte să trăiască înainte cu ea, să nu se despartă de bărbatul ei.
14 Căci bărbatul necredincios este sfinţit prin nevasta credincioasă şi nevasta necredincioasă este sfinţită prin fratele; altminteri, copiii voştri ar fi necuraţi, pe când acum sunt sfinţi.
15 Dacă cel necredincios vrea să se despartă, să se despartă; în împrejurarea aceasta, fratele sau sora nu este legat: Dumnezeu ne-a chemat să trăim în pace.
16 Căci ce ştii tu, nevastă, dacă îţi vei mântui bărbatul? Sau ce ştii tu, bărbate, dacă îţi vei mântui nevasta?
39 O femeie măritată este legată de lege câtă vreme îi trăieşte bărbatul; dar dacă-i moare bărbatul, este slobodă să se mărite cu cine vrea; numai în Domnul. (1 Corinteni 7:10-16, 39)
Ce putem înțelege din aceste pasaje? Ceea ce Domnul Isus a spus deja: „Ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.”
Apoi, nevasta, dar și bărbatul sunt legați unul de celălalt atâta vreme cât sunt în viață. Dacă unul dintre parteneri moare, atunci cel care a rămas în viață este liber să se recăsătorească cu cine dorește, numai în Domnul.
O altă situație este aceea în care unul dintre parteneri este credincios, iar celălalt nu. Poate v‑ați căsătorit, nu ați fost niciunul la credință, dar mai apoi unul dintre voi L‑a primit pe Isus ca Domn și Mântuitor, iar celalalt nu. Ce e de făcut?
În aceasta situație, partenerul credincios nu trebuie să caute să se despartă; dimpotrivă, ar trebui facă totul pentru mântuirea soțului sau a soției care nu este la credință. Dacă înainte să te întâlnești cu Isus, înainte să devii un copil al lui Dumnezeu, te‑ai purtat frumos cu partenerul de viață, de acum încolo poartă‑te și mai frumos. S‑ar putea să fie greu, s‑ar putea să ai împotriviri, greutăți, batjocuri, dar nu uita:
16 Căci ce știi tu, nevastă, dacă îți vei mântui bărbatul? Sau ce știi tu, bărbate, dacă îți vei mântui nevasta?
Acesta ar trebui să fie scopul celui credincios… ca și soțul sau soția care nu sunt credincioși să ajungă să‑L cunoască pe Isus.
E prea greu, zic unii… nu zic că nu este greu, de fapt nici măcar nu știu cum este. Dar știu ce a făcut Isus pentru tine, pentru mine și pentru lumea întreagă. Pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi.
Crezi că lui Isus I‑a fost ușor? Dar de dragul tău a lăsat slava cerească, S‑a născut în cele mai umile condiții, a fost batjocorit, scuipat, bătut, atârnat pe lemn între cer și pământ, ca tu să poți fii mântuit.
Domnul Isus le‑a zis ucenicilor astfel:
12 Aceasta este porunca Mea: Să vă iubiți unii pe alții cum v‑am iubit Eu. (Ioan 15:12)
Iubește‑ți soțul, iubește‑ți soția care nu sunt încă la credință, așa cum te‑a iubit Isus pe tine. Iar dacă partenerul, care nu este la credință, dorește totuși să se despartă de tine…
„Dumnezeu ne‑a chemat să trăim în pace.”
Dar aceasta nu înseamnă că ai și dreptul să te recăsătorești…
11 (Dacă este despărțită, să rămână nemăritată sau să se împace cu bărbatul ei.)
Până acum am înțeles că soțul și soția sunt legați unul de celălalt, atâta timp cât sunt amândoi în viață. Dacă unul dintre parteneri moare, celălalt este liber și se poate căsători din nou, dacă dorește, numai în Domnul.
Apoi, dacă partenerul tău nu este la credință, tu ca credincios trebuie să faci tot ce ține de tine pentru a‑l îndruma și pe el spre Hristos. Dacă totuși partenerul necredincios dorește să se despartă, nu ai ce face, suntem chemați să trăim în pace cu toți oamenii.
Iar acum, revenim la acea excepție din Evanghelia după Matei, capitolul 19:
9 Eu însă vă spun că oricine își lasă nevasta, afară de pricină de curvie, și ia pe alta de nevastă preacurvește și cine ia de nevastă pe cea lăsată de bărbat preacurvește. (Matei 19:9)
Interesant este că doar evanghelistul Matei consemnează această excepție. Dacă ne uităm în celelalte evanghelii sinoptice, Marcu, respectiv Luca, nu găsim această excepție.
Zicea cineva că a fost invitat undeva să vorbească pe acest subiect, „Divorțul și recăsătorirea”. Textul din care a citit a fost Evanghelia după Luca capitolul 16 (eu menționez doar versetul 18):
„Oricine își lasă nevasta și ia pe alta de nevastă preacurvește și cine ia de nevastă pe cea lăsată de bărbatul ei preacurvește.”
Aici nu este menționată nicio excepție, ci scrie foarte clar că nu ai voie să divorțezi. Unii oameni au fost suparăți pe el, pe vorbitor, iar la urmă l‑au abordat și l‑au întrebat: De ce ai spus aceste lucruri? Iar el a răspuns: Nu am făcut altceva decât să spun cuvintele Domnului Isus.
Haideți totuși să vedem ce putem înțelege din excepția consemnată în Evanghelia după Matei. Avem aici două cuvinte care cel puțin în românește sună cam la fel, și s‑ar putea să nu prea înțelegem diferența dintre ele. Este vorba despre „curvie” și „preacurvie”.
Am observat că mulți trec peste aceste cuvinte crezând că e vorba despre același lucru. Dacă ne uităm chiar în dicționarul limbii române, putem observa deosebirea dintre aceste cuvinte.
Unul dintre sensurile cuvântului „curvie” este: Raport sexual între două persoane necăsătorite. Pe când la „preacurvie”, primul sens al cuvântului este cel de adulter, iar adulter înseamnă: Infracțiune care constă în încălcarea fidelității conjugale de către unul dintre soți.
Așadar, „curvia” se referă la relații sexuale înainte de căsătorie, ea are loc între oameni care nu sunt căsătoriți, iar „preacurvia” se referă la relația unei persoane căsătorite cu o altă persoană. Păcatul preacurviei îl poate înfăptui doar o persoană care este căsătorită.
Haideți să mergem și la original, la limba greacă… Cuvântul pentru curvie este „pornos” sau „porneia”, de unde avem și cuvântul pornografie. Pentru preacurvie avem un cuvânt total diferit, „moichos”. Iar acum, să ne uităm și la câteva versete unde sunt folosite aceste două cuvinte, curvie și preacurvie.
19 Căci din inimă ies gândurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtișagurile, mărturiile mincinoase, hulele. (Matei 15:19)
Dacă ar fi totuna curviile cu preacurviile, nu mai erau menționate separat.
Și faptele firii pământești sunt cunoscute și sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăția, desfrânarea… (Galateni 5:19)
Din nou sunt despărțite cele două cuvinte.
4 Căsătoria să fie ținută în toată cinstea și patul să fie nespurcat, căci Dumnezeu va judeca pe curvari și pe preacurvari. (Evrei 13:4)
Vor fi judecați atât curvarii, cât și preacurvarii, două păcate care țin de poftele trupești, dar totuși diferite.
2 Totuși, din pricina curviei, fiecare bărbat să‑și aibă nevasta lui și fiecare femeie să‑și aibă bărbatul ei. (1 Corinteni 7:2)
Din pricina curviei… decât să cedezi în fața ispitei și să curvești, adică să ai relații intime înainte de căsătorie, mai bine să te căsătorești, zice aici apostolul Pavel.
Prin urmare, excepția pentru divorț, pentru despărțire, este curvia, nu și preacurvia. Este foarte important să înțelegem lucrul acesta.
Cei mai mulți înțeleg din excepția prezentată de Domnul Isus că dacă unul dintre parteneri comite adulter, atunci celălalt nu doar că are dreptul să divorțeze, dar poate să se și recăsătorească cu altcineva. Însă Domnul Isus nu zice aceasta, nu acesta este cazul, nu aceasta este pricina din care cineva, bărbatul să zicem, poate să își lase nevasta. Ci pricina este curvia, doar curvia, nu și preacurvia, adică adulterul.
Una dintre aceste instanțe este cazul lui Iosif și al Mariei, părinții lui Isus.
19 Iosif, bărbatul ei, era un om neprihănit şi nu voia s-o facă de ruşine înaintea lumii, de aceea şi-a pus de gând s-o lase pe ascuns.
20 Dar, pe când se gândea el la aceste lucruri, i s-a arătat în vis un înger al Domnului şi i-a zis: „Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevastă-ta, căci ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt. (Matei 1:19-20)
Dacă nu se prezenta îngerul înaintea lui Iosif ca să îi spună că ceea ce s‑a zămislit în Maria era de la Duhul Sfânt, Iosif avea toate motivele să se despartă de ea. Era perfect normal să creadă că Maria a avut relații intime cu altcineva, înainte de căsătorie, iar acesta era un motiv valid pentru despărțire.
Cuvântul „nevastă‑ta”, provine din grecescul „gune”, care poate însemna și nevastă, dar înseamnă în general femeie. Acesta este folosit în Noul Testament de peste 200 de ori, iar de mai multe ori este tradus cu femeie, decât cu nevastă. Probabil și aici era mai potrivit să scrie femeie, deoarece știm că Maria era fecioară, cel puțin înainte să Îl nască pe Isus.
De asemenea, la evrei, din momentul logodnei, cele două persoane erau considerate ca și căsătorite, atât doar că relația nu era consumată din punct de vedere sexual.
Un exemplu posibil pentru noi astăzi este acela dacă, să zicem, soția a avut relații intime cu o altă persoană înainte de căsătorie și nu i‑a spus soțului despre aceasta, atunci soțul are dreptul să divorțeze. Cam aceasta ar fi excepția despre care vorbește Domnul Isus în acest pasaj.
Îmi dau seama de dificultatea și sensibilitatea acestui subiect. M‑am gândit mult dacă să‑l abordez sau nu, dar familia este tot mai atacată, din toate direcțiile. Știu că nu am reușit să răspund la toate întrebările pe care probabil le aveți, dar, având în vedere faptul că numărul divorțurilor este în creștere, având în vedere că nici măcar nouă (cei care ne numim creștini, urmași ai lui Isus) divorțul nu ni se mai pare așa o problemă, am considerat că este necesar să vorbesc puțin și despre acest subiect. Și chiar dacă nu înțelegem toate lucrurile, totuși, cât înțelegem consider că e suficient să ne dăm seama că nu ne putem juca cu căsătoria, cu divorțul și cu recăsătorirea.
Intenția lui Dumnezeu, voia lui Dumnezeu este una foarte clară: „Ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.”
Cu toate acestea, știu că unele situații sunt foarte complicate. Sunt unii care au divorțat deja, poate s‑au și recăsătorit cu altcineva, au copii împreună… Nu știu ce să le spun acestor persoane, nu știu ce să vă spun, decât să‑L căutați pe Dumnezeu, să vă apropiați de El din toată inima, iar Dumnezeu este Acela care vă va lumina și vă va călăuzi în ceea ce trebuie să faceți.
Iar celor cărora vă este greu în căsnicia pe care o aveți, poate sunteți batjocoriți, batjocorite de partenerul de viață, nu vedeți nicio speranță, sunteți pe punctul de a ceda, nu uitați ce a făcut Isus pentru voi, nu uitați cum v‑a iubit, cum S‑a jertfit El.
Dragii mei, nu vă jucați cu căsnicia! Niciodată să nu vă grăbiți cu divorțul, oricât de greu v‑ar fi:
„Căci Eu urăsc despărțirea în căsătorie”, zice Domnul… (Maleahi 2:16)