EXTERIORUL CREȘTINULUI

            Când vorbim despre înfățișarea exterioară a creștinului, a credinciosului, așa cum se întâmplă de obicei, avem două extreme.

            Unii vin și pun tot felul de reguli: cât de lungă trebuie să fie fusta, cum trebuie să fie legat baticul, iar toate acestea de obicei fără prea multe explicații, pentru ca oamenii să poată să înțeleagă logica din spatele acestor reguli. Toți știu că așa trebuie, dar nu mulți știu de ce trebuie așa.

            Avem și cealaltă extremă, care ne invadează tot mai mult, în care nimic din partea exterioară nu mai contează. „Interiorul omului e important, inima”, iar felul în care te îmbraci, podoabele pe care le porți, nu sunt importante. Așa să fie?

            N‑aș vrea să mergem în niciuna dintre extreme, dar aș dori, pe baza Bibliei, pe baza Cuvântului lui Dumnezeu găsit în Scriptură, să tragem niște concluzii sau mai bine zis câteva principii după care să ne ghidăm și cu privire la partea exterioară a omului.

1 Tot astfel, nevestelor, fiţi supuse şi voi bărbaţilor voştri; pentru ca, dacă unii nu ascultă Cuvântul, să fie câştigaţi fără cuvânt, prin purtarea nevestelor lor,

2 când vă vor vedea felul vostru de trai: curat şi în temere.

3 Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor,

4 ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu. (1 Petru 3:1-4)

            Unii interpretează acest pasaj și zic că accentul trebuie pus pe interior, nu pe exterior. Eu sunt de acord, dar aceasta nu înseamnă că exteriorul nu mai contează, că poate fi oricum. Dar mai avem și pasajul din Întâia Epistolă către Timotei, unde scrie:

9 Vreau, de asemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu ruşine şi sfială; nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe,

10 ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun că sunt evlavioase. (1 Timotei 2:9-10)

            Eu zic că putem trage niște învățături, niște principii din aceste pasaje.

Femeile, pentru că ele sunt sexul frumos, atrag atenția bărbaților (dar și bărbații trebuie să aibă grijă, pentru că mai nou este o modă și la bărbați…), trebuie să se îmbrace în mod cuviincios, cu rușine și sfială.

Ce înseamnă aceasta? Nu sunt eu în măsură să spun cât de lungă trebuie să fie fusta sau cât de largă. Multe întreabă dacă au voie în pantaloni. Din nou, contează mult felul pantalonilor, dar dacă peste acei pantaloni mai ai ceva, un tricou mai lung, o cămașă mai lungă, așa încât să nu se vadă formele, e și mai bine, nu‑i așa?

            Consider că cine vrea să înțeleagă, cine are Duhul lui Dumnezeu, își dă seama.

„Nici cu haine scumpe”

            Adevărul este că tot mai mult se aleargă și după așa ceva. Tot mai mult caută atât femeile, cât și bărbații să se îmbrace cu ceva de firmă, să fie remarcați, să atragă atenția. Bineînțeles că nu recunoaștem aceasta, dar asta e situația.

            Noi nu suntem chemați să fim în trend cu tot ce e la modă, cu tot ce e în vogă, cu cele mai scumpe și de firmă haine, ci cu smerenie, rușine și sfială. Nici aici nu zic că nimeni nu are voie să poarte haine de nu știu ce firmă sau care costă mai mult de… Dar haideți să fim sinceri și să recunoaștem că întrecem de multe ori limita smereniei.

            M‑a întrebat un tânăr la un moment dat dacă e problemă dacă își ia ceva adidași, de un anume brand. Aveam și eu adidași de acel brand, însă ai lui costau aproape 1.000 de lei, pe când ai mei, 180 de lei. Eu nu zic că trebuie să ne luăm cele mai rele încălțăminte, cele mai slab calitativ haine, dar există o limită pe care fiecare o înțelege, dacă vrea.

„Nu cu împletituri de păr”

            Se pare că în vechime unele femei aveau tot felul de coafuri ciudate, iar uneori își împleteau părul cu niște lănțișoare de aur, și probabil despre aceasta este vorba. Chiar dacă în zilele noastre nu prea se practică împletirea părului cu tot felul de chestii, avem și noi coafuri menite să atragă atenția, să scoată în evidență pe cineva. Tocmai aceasta nu trebuie să se întâmple. Coafura nu trebuie să fie în așa fel încât să capteze atenția oamenilor, ci și aceasta, la fel ca îmbrăcămintea, trebuie să fie cu rușine și sfială.

            Un alt lucru care se practică foarte mult astăzi este vopsirea părului. Nu sunt aici să vă zic că e păcat acest lucru, nu zic să nu vă mai vopsiți, dar la acest capitol discutăm despre lucruri practice, iar acesta este unul dintre ele.

            Aș vrea totuși să vă pun o întrebare: Pentru ce vă vopsiți? Ce vreți să ascundeți?

            În special femeile se vopsesc pe păr (deși sunt și unii bărbați care o fac), iar acestea spun, unele dintre ele, că vor să arate bine pentru bărbații lor. Dacă îi întrebi pe bărbați, ei spun că nu au nevoie de aceasta. Atunci pentru ce o faceți?

            Dacă ne uităm în Biblie, părul cărunt, perii albi nu sunt considerați ca fiind ceva rușinos, ceva ce trebuie ascuns, nicidecum.

Perii albi sunt o cunună de cinste, ea se găsește pe calea neprihănirii. (Proverbe 16:31)

            Perii albi sunt o cunună de cinste, perii albi arată despre un om că este matur, capabil. Cine ne‑a învățat că e rușine să fii cărunt? Dumnezeu, Biblia sau societatea? Societatea este aceea care ne dictează de multe ori deciziile și acțiunile noastre, însă nu ar trebui să mergem după principiile lumii, ci după principiile lui Dumnezeu.

Cât despre voi, până și perii din cap, toți vă sunt numărați. (Matei 10:30)

            Dumnezeu, care știe câte fire de păr avem în cap, știe și de ce acestea încărunțesc. Perii albi sunt ca niște propovăduitori, un fel de martori care ne aduc aminte că suntem trecători, că nu suntem veșnici pe acest Pământ, iar aceasta ar trebui să ne determine la apropiere de Dumnezeu. Dar noi ne grăbim să ștergem acești martori.

            Mai moare câte unul la vârsta de 70‑80 de ani și te miri, pentru că arăta foarte tânăr, tânără. Părul nu îl avea cărunt, puține riduri, pentru că toată ziua se dădea cu tot felul de creme și folosea tot felul de metode cosmetice…

            Nu zic să nu ne îngrijim de corpul nostru; nicidecum. Dar parcă prea exagerăm, prea încercăm să ascundem faptul că suntem trecători. E ca și cum peste un perete care stă să cadă dai cu puțină vopsea să arate mai bine, să nu se vadă așa tare crăpăturile, defectele, iar apoi te trezești că cade peste tine și nu știi de ce.

            La fel e și în cazul nostru: există pericolul să nu mai realizăm că suntem trecători, iar moartea să ne ia prin surprindere, pe nepregătite chiar.

„Nici cu aur, nici cu mărgăritare”

            Tot mai mulți creștini poartă tot felul de bijuterii, de podoabe, iar dacă spui ceva, ești considerat îngust.

Aici scrie fără aur, așa că se întreabă: Dar cu argint avem voie?

            În Biblie nu se vorbește despre toate lucrurile care sunt bune sau nu sunt bune în această lume. Nici nu ar avea cum. Au apărut tot felul de activități, de lucruri care pe vremea când a fost scrisă Biblia nici nu existau. Biblia ne dă niște principii după care să ne ghidăm, iar aceste principii sunt general valabile.

            În Biblie nu scrie „să nu fumezi”, dar scrie că trupul nostru este Templul Duhului Sfânt. Scrie să ne îngrijim trupul. De aici înțelegem că nu e bine să folosim ceva cum ar fi țigara, despre care și doctorii spun că este foarte dăunătoare. Nu putem să ne batem joc de trupul nostru, care este Templul Duhului Sfânt.

            La fel și cu bijuteriile. Principiul este că e mai bine fără ele, decât cu ele. Nu au ce beneficii să îți aducă. Mai vezi pe câte un „creștin” căruia dintr‑odată îi crește un inel pe deget, brățară, lănțișor și stai să te întrebi: oare acesta este procesul sfințirii? Datorită faptului că umblă cu Dumnezeu au început să îi crească toate aceste accesorii, precum părul din cap?

            Eu unul nu văd cum, nu văd motivele ca cineva care este preocupat să fie mai sfânt, mai aproape de Dumnezeu în fiecare zi, ajunge la concluzia că dacă își pune niște podoabe va fi mai bine. Nu văd cum poate să fie influența lui Dumnezeu, ci influența lumii.

            Dar verigheta? Cu aceasta cum e?

În special femeile spun că dacă nu poartă verighetă, toți bărbații se dau la ele. Eu sunt bărbat, știu că noi bărbații avem această slăbiciune, suntem ispitiți de femei, dar nici chiar așa! De parcă cele care nu au verighetă pe stradă sunt atacate la ordinea zilei, bărbații sar pe ele, iar cele care au verighetă sunt protejate. Stau bărbații cu binoclul să vadă cine are și cine nu are verighetă. Aveți grijă, femeilor, să nu țineți mâna în buzunar cumva, că nu se mai vede verigheta și riscați să fiți atacate. Ce se poate întâmpla în cel mai rău caz? Un bărbat încearcă să intre într‑o conversație cu voi. Îi spuneți că, deși nu purtați verighetă, sunteți totuși căsătorite. Dacă vă întreabă cum de nu purtați verighetă, aveți și ocazia să le spuneți despre Dumnezeu.

            Ne plac anumite lucruri precum verighetele, inelele și căutăm tot felul de scuze pentru a ne justifica.

Nu doresc să acuz pe nimeni, nu zic că trebuie neapărat să renunțați la verighete, dar ar trebui să vă gândiți cum e mai înțelept din perspectivă biblică, nu sentimentală.

            Ar mai fi multe lucruri la care am putea să ne uităm în legătură cu exteriorul creștinului, dar mai propun doar unul, unul tot mai controversat: „acoperirea capului”.

            Adevărul este că prea mult material biblic nu există pe acest subiect, având doar pasajul din Întâia Epistolă către Corinteni, capitolul 11, unde scrie:

1 Călcaţi pe urmele mele, întrucât şi eu calc pe urmele lui Hristos.

2 Vă laud că în toate privinţele vă aduceţi aminte de mine şi că ţineţi învăţăturile întocmai cum vi le-am dat.

3 Dar vreau să ştiţi că Hristos este Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii şi că Dumnezeu este capul lui Hristos.

4 Orice bărbat care se roagă sau proroceşte cu capul acoperit îşi necinsteşte Capul său.

5 Dimpotrivă, orice femeie care se roagă sau proroceşte cu capul dezvelit îşi necinsteşte capul ei, pentru că este ca una care ar fi rasă.

6 Dacă o femeie nu se înveleşte, să se şi tundă! Iar dacă este ruşine pentru o femeie să fie tunsă ori rasă, să se învelească.

7 Bărbatul nu este dator să-şi acopere capul, pentru că el este chipul şi slava lui Dumnezeu, pe când femeia este slava bărbatului.

8 În adevăr, nu bărbatul a fost luat din femeie, ci femeia din bărbat,

9 şi nu bărbatul a fost făcut pentru femeie, ci femeia pentru bărbat.

10 De aceea, femeia, din pricina îngerilor, trebuie să aibă pe cap un semn al stăpânirii ei.

11 Totuşi, în Domnul, femeia nu este fără bărbat, nici bărbatul fără femeie.

12 Căci dacă femeia este din bărbat, tot aşa şi bărbatul, prin femeie, şi toate sunt de la Dumnezeu.

13 Judecaţi voi singuri: este cuviincios ca o femeie să se roage lui Dumnezeu dezvelită?

14 Nu vă învaţă chiar şi firea că este ruşine pentru un bărbat să poarte părul lung,

15 pe când pentru o femeie este o podoabă să poarte părul lung? Pentru că părul i-a fost dat ca învelitoare a capului.

16 Dacă iubeşte cineva cearta de vorbe, noi n-avem un astfel de obicei şi nici Bisericile lui Dumnezeu. (1 Corinteni 11:1-16)

            Recunosc că nu știu să explic toate lucrurile din acest pasaj. Nu înțeleg care e treaba cu îngerii, de ce din pricina lor trebuie femeia să aibă capul acoperit… cunosc diferitele păreri cu privire la aceasta, dar nu e cazul să intrăm în speculații.

            Vreau să ne uităm la ceea ce putem înțelege, iar apoi, pe baza a ceea ce putem înțelege, să vedem ce este mai înțelept de făcut.

            Tot mai mulți spun că acoperirea capului la femei nu mai este pentru noi astăzi, fiind ceva ce ținea doar de cultura lor de atunci. Ba mai mult, se spune că femeile ușoare, prostituatele din vremea de atunci din Corint aveau părul scurt și neacoperit, iar dacă femeile creștine aveau și ele părul scurt și neacoperit, puteau fi confundate cu acestea.

            Eu nu știu exact cum era, dar chiar dacă era așa, argumentul lui Pavel din textul de mai sus nu este acesta. El nu zice: ca să nu fiți confundate cu femeile ușoare, acoperiți‑vă capul. Nu, ci el leagă aceasta de ordinea lui Dumnezeu, de principiul supunerii.

3 Dar vreau să știți că Hristos este Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii și că Dumnezeu este Capul lui Hristos.

            Se pare că și prin acest aspect Dumnezeu vrea să se vadă ordinea Lui. Știu că multor femei nu prea le mai place acest lucru, dar aceasta este ordinea lui Dumnezeu. Femeile trebuie să fie supuse bărbaților în toate lucrurile, căci așa scrie în mai multe pasaje din Biblie.

24 Și, după cum Biserica este supusă lui Hristos, tot așa și nevestele să fie supuse bărbaților lor în toate lucrurile. (Efeseni 5:24)

            Dar pasajul continuă în felul următor:

Bărbaților, iubiți‑vă nevestele cum a iubit și Hristos Biserica și S‑a dat pe Sine pentru ea. (Efeseni 5:25)

            Ce vi se pare mai dificil? Ca femeile să fie supuse bărbaților sau ca bărbații să‑și iubească nevestele precum Hristos a iubit Biserica?

Nimic nu se compară cu dragostea lui Hristos. Tot așa trebuie și noi, bărbații, să ne iubim nevestele: cu iubirea lui Hristos. Unui astfel de soț nu consider că este greu să i te supui, ca soție, căci așa după cum Biserica I se supune lui Hristos, din dragoste, de plăcere, tot așa și nevestele ar trebui să li se supună bărbaților din dragoste, de plăcere, și nu pentru că sunt obligate. Dumnezeu să ne ajute pe toți, atât bărbați, cât și femei, să înțelegem lucrurile și fiecare să ne facem partea.

            Așadar, textul vorbește despre ordinea lăsată de Dumnezeu, despre supunere, nu despre cum erau femeile în trecut, în Corint.

            Apoi avem versetul 15, pe baza căruia unii trag concluzia că învelitoarea în cauză este părul, nu ceva exterior, cum ar fi o bucată de material, batic sau altceva.

15 … pe când pentru o femeie este o podoabă să poarte părul lung? Pentru că părul i‑a fost dat ca învelitoare a capului.

            Dacă părul este învelitoarea, atunci ce facem cu versetele 5 și 6?

5 Dimpotrivă, orice femeie care se roagă sau proroceşte cu capul dezvelit îşi necinsteşte capul ei, pentru că este ca una care ar fi rasă.

6 Dacă o femeie nu se înveleşte, să se şi tundă! Iar dacă este ruşine pentru o femeie să fie tunsă ori rasă, să se învelească.

            Aici este vorba despre o femeie care se roagă sau prorocește. Atunci zice că trebuie capul să fie acoperit. Femeile din Corint se pare că se rugau cu capul dezvelit, dar aveau părul lung. Altfel de ce le‑ar mai fi zis Pavel să se tundă sau să se radă?

            Prin urmare, părul nu este suficient ca învelitoare. Dacă părul este învelitoarea, atunci cum să îl pună când se roagă, iar apoi să îl dea jos? Din câte înțeleg eu aici, Pavel dă următoarele instrucțiuni: Femeile trebuie să aibă părul mai lung decât bărbații, iar acel păr să fie și acoperit cu ceva, cu o bucată de material. Bărbații să nu aibă părul lung și nici să nu fie acoperit.

            Mai zic unii că femeile trebuie să aibă capul acoperit tot timpul. Nu trebuie să te gândești prea mult să îți dai seama că așa ceva este imposibil. Aceasta este doar o altă extremă. Cum să se spele pe cap cu capul acoperit? E doar o întrebare. Iar dacă femeile trebuie să aibă tot timpul capul acoperit, înseamnă că bărbații nu au voie să poartă căciulă iarna, nici cei din Siberia, cărora le‑ar îngheța urechile.

            Ce mai trebuie să înțelegem este că aici este vorba despre o strângere laolaltă a fraților și a surorilor. Atunci când se strâng mai mulți oameni împreună, nu când ești singur acasă, sau în tramvai, sau pe stradă și te rogi.

            Dacă ne uităm puțin și în istorie, putem observa că femeile, până în urmă cu câteva zeci de ani, aveau capul acoperit, cel puțin în timpul rugăciunii. De asemenea, avem și câteva consemnări ale unor oameni din primele secole despre cum stăteau lucrurile atunci.

„Toate femeile să aibă capul acoperit cu o pânză opacă.” ‑ Hippolytus (170‑236 AD)

(The Apostolic Tradition of Hippolytus)

„… se cuvine ca ea (femeia) să se roage acoperită.” ‑ Clement of Alexandria (150‑215 AD)

(A Compendious View of the Christian Life)

            Am spus că nu înțelegem toate lucrurile cu privire la acest subiect, dar cu toate acestea trebuie să luăm o decizie potrivit cu ceea ce înțelegem. Cum e mai înțelept? Ca femeile să‑și acopere capul când se roagă sau nu?

            Să zicem că femeile nu și‑ar mai acoperi capul când se roagă. Ar putea fi aceasta o problemă înaintea lui Dumnezeu? Eu zic că da, ar putea fi. Nu zic că gata, cineva își pierde mântuirea sau ceva de genul, dar am văzut că în Biblie scrie ca femeia să aibă capul acoperit când se roagă sau prorocește. Avem oare motive să ignorăm, să nu luăm în considerare ceea ce scrie?

            Haideți să privim situația invers. Dacă femeile își acoperă capul când se roagă împreună cu alți oameni, frați, poate aceasta să fie o problemă înaintea lui Dumnezeu? Eu unul nu văd cum ar putea fi.

            Având în vedere toate aceste lucruri, vă las pe fiecare să luați decizia care vi se pare mai înțeleaptă.