LIBERTATEA CREȘTINĂ

„Libertatea creștină este libertatea față de păcat, nu libertatea de a păcătui.” (A.W. Tozer)

            Tot mai mult ne place ideea că creștinul este liber, iar astfel poate să trăiască cum vrea. Nimic mai departe de adevăr. Nu aceasta este libertatea creștină. De altfel, noi nici măcar nu suntem liberi, cel puțin nu așa cum ne imaginăm.

„Nu știți că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuiește în voi și pe care L‑ați primit de la Dumnezeu? Și că voi nu sunteți ai voștri?

Căci ați fost cumpărați cu un preț. Proslăviți dar pe Dumnezeu în trupul și în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 6:19‑20)

            Noi am fost cumpărați cu un preț, un preț foarte scump. Isus a plătit cu propriul Său sânge pentru păcatele noastre, și astfel noi nu mai suntem ai noștri, ci ai Lui. Libertatea pe care o avem este aceea de a nu mai trăi în păcat, ci în neprihănire.

„Dar acum, odată ce ați fost izbăviți de păcat și v‑ați făcut robi ai lui Dumnezeu, aveți ca rod sfințirea, iar ca sfârșit: viața veșnică.” (Romani 6:22)

            Înainte eram robi ai păcatului, dar odată ce am fost izbăviți de păcat, ne‑am făcut robi ai lui Dumnezeu, și astfel putem rodi sfințirea. Aceasta este libertatea noastră. Libertatea de a nu mai trăi în păcat, nicidecum libertatea de a face orice.

„Fraților, voi ați fost chemați la slobozenie. Numai nu faceți din slobozenie o pricină ca să trăiți pentru firea pământească, ci slujiți‑vă unii altora în dragoste.” (Galateni 5:13)

            Domnul Isus l‑a vindecat pe slăbănogul de 38 de ani care stătea la scăldătoarea numită „Betesda”. L‑a întâlnit mai apoi și i‑a zis: De acum ești sănătos, ești liber să faci ce vrei, să te distrezi, să faci toate lucrurile pe care nu le‑ai putut face înainte. Nicidecum!

„După aceea, Isus l‑a găsit în Templu și i‑a zis: «Iată că te‑ai făcut sănătos; de acum să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întâmple ceva mai rău.»” (Ioan 5:14)

            Dar cu femeia prinsă în preacurvie ce a făcut? I‑a zis Isus că poate să‑și continue viața ca mai înainte? Nicidecum!

„Atunci, S‑a ridicat în sus; și, când n‑a mai văzut pe nimeni decât pe femeie, Isus i‑a zis: «Femeie, unde sunt pârâșii tăi? Nimeni nu te‑a osândit?» «Nimeni, Doamne», I‑a răspuns ea. Și Isus i‑a zis: «Nici Eu nu te osândesc. Du‑te și să nu mai păcătuiești.»” (Ioan 8:10‑11)

            Cerința lui Dumnezeu este una foarte clară în legătură cu păcatul:

„Ci, după cum Cel ce v‑a chemat este sfânt, fiți și voi sfinți în toată purtarea voastră. Căci este scris: «Fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt.»

Și dacă chemați ca Tată pe Cel ce judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtați‑vă cu frică în timpul pribegiei voastre; căci știți că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, ați fost răscumpărați din felul deșert de viețuire pe care‑l moșteniserăți de la părinții voștri, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur și fără prihană.” (1 Petru 1:15‑19)

            Domnul Isus a zis în Predica de pe munte: „Voi fiți dar desăvârșiți, după cum și Tatăl vostru cel ceresc este desăvârșit.” (Matei 5:48)

            Ioan a scris în Epistola sa astfel: „Cine zice că rămâne în El trebuie să trăiască și el cum a trăit Isus.” (1 Ioan 2:6)

            Cum a trăit Isus? Isus a trăit o viață sfântă, fără de păcat, și în gura Lui nu s‑a găsit vicleșug.

Cum adică? Ce înseamnă toate acestea? Că ar trebui să nu mai păcătuim? Nu se poate! Doar scrie că toți am păcătuit (Romani 3:23), iar tot în Prima Epistolă a lui Ioan mai scrie:

„Dacă zicem că n‑am păcătuit, Îl facem mincinos și Cuvântul Lui nu este în noi.” (1 Ioan 1:10)

            Într‑adevăr, de păcătuit toți am păcătuit. Tocmai din această cauză a trebuit să vină Isus, să moară pentru noi. Trebuie să ne recunoaștem păcatele, să le plângem, dar să le și părăsim.

De multe ori avem impresia că Isus este dator să ne ierte de toate păcatele noastre trecute, prezente și viitoare. Eu știu că jertfa Lui poate să o facă, dar gândiți‑vă puțin…

            Să zicem că cineva, spre exemplu eu, sunt un hoț și am fost prins că am furat 100 de poșete. Mă înfățișez la tribunal, în fața judecătorului, iar acesta îmi spune: Te iert! Te iert pentru cele 100 de poșete pe care le‑ai furat ieri, te iert pentru cele pe care le vei fura astăzi și te iert și pentru toate poșetele pe care le vei fura în viitor. Sună prostesc, nu‑i așa? Însă cam la aceasta ne așteptăm din partea lui Dumnezeu.

            Textul din Epistola lui Ioan continuă și spune: „Copilașilor, vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiți. Dar, dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit.” (1 Ioan 2:1)

            Extraordinar! Ai văzut? Avem un Mijlocitor, pe Isus.

            Am ascultat o predică în urmă cu ceva vreme și zicea vorbitorul că acest verset este „săpunul creștinului”. La fel cum în fiecare zi ne murdărim pe corp și luăm săpunul să ne curățăm, tot așa și din punct de vedere spiritual venim la Isus în fiecare zi și El ne iartă.

            Remarcați cum începe versetul: „Copilașilor, vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiii.” Normalul ar fi să nu păcătuim. Cu toate acestea, da, mai există posibilitatea de a păcătui, iar dacă, dacă… Nu scrie ori de câte ori, în fiecare zi, ci scrie „dacă”. Dacă a păcătuit cineva, da, Dumnezeu este atât de bun, încât mai vrea să ne dea o șansă. O șansă pentru ce? Pentru a păcătui în continuare? Nicidecum!

Epistola continuă, iar în capitolul 3 scrie astfel:

„Vedeți ce dragoste ne‑a arătat Tatăl: să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Și suntem. Lumea nu ne cunoaște, pentru că nu L‑a cunoscut nici pe El.

Preaiubiților, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Și ce vom fi nu s‑a arătat încă. Dar știm că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea așa cum este. Oricine are nădejdea aceasta în El se curățește, după cum El este curat.

Oricine face păcat face și fărădelege; și păcatul este fărădelege.

Și știți că El S‑a arătat ca să ia păcatele; și în El nu este păcat.

Oricine rămâne în El nu păcătuiește; oricine păcătuiește nu L‑a văzut, nici nu L‑a cunoscut.

Copilașilor, nimeni să nu vă înșele! Cine trăiește în neprihănire este neprihănit, cum El Însuși este neprihănit.

Cine păcătuiește este de la diavolul, căci diavolul păcătuiește de la început. Fiul lui Dumnezeu S‑a arătat ca să nimicească lucrările diavolului.

Oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuiește, pentru că sămânța Lui rămâne în el; și nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu.

Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu și copiii diavolului. Oricine nu trăiește în neprihănire nu este de la Dumnezeu; nici cine nu iubește pe fratele său.” (1 Ioan 3:1‑10)

            Ce ziceți? Mai ține ideea cu săpunul creștinului? Păcătuim, venim la Isus, El ne iartă, păcătuim din nou și tot așa si tot așa… „Cine păcătuiește este de la diavolul!”

N‑aș vrea să fiu înțeles greșit. Este important să facem deosebirea între păcat și greșeală. În Epistola lui, Iacov scrie așa:

„Toți greșim în multe feluri.” (Iacov 3:2a)

            Contextul aici este că greșim foarte mult cu gura, prin vorbire. Nu că e bine să greșim, nu e bine. Trebuie să ne dăm seama de greșeli și să ne corectăm. Tot aici scrie: „Nu trebuie să fie așa, frații mei!” (Iacov 3:10b)

            Totuși, care este deosebirea dintre greșeală și păcat? Greșeala este atunci când mai scapi o vorbă, fără să vrei, fără să premeditezi aceasta. Greșeala este atunci când poate un bărbat merge pe stradă și fiind tentat de ținuta nepotrivită a unor femei, mai scapă o privire, fără să își dea imediat seama. Și de acestea trebuie să scăpăm, să luptăm cu ele. Însă păcatul despre care se vorbește în Întâia Epistolă a lui Ioan este acela când știi că ceva este greșit, îți dai seama, dar totuși alegi să îl faci.

„Oricine face păcat face și fărădelege; și păcatul este fărădelege.”

            Cunoști legea și alegi să faci fărădelegea, adică să încalci legea, să încalci ceea ce știi sigur că este împotriva voii lui Dumnezeu. De exemplu, știi că nu este bine să minți, dar poate pentru a obține un beneficiu pământesc alegi totuși să minți. Acesta este păcat. Știi că nu este bine să te uiți la pornografie, dar totuși alegi să o faci. La fel și aceasta este păcat.

            Mai zic o dată! Nici greșeala nu este bună. Nu avem voie să greșim mereu și mereu. Trebuie să ne corectăm. Inclusiv pentru greșeli putem să fim pedepsiți, dacă nu facem tot posibilul să ne corectăm. Totuși este o diferență între greșeală și păcat.

„Cine păcătuiește este de la diavolul!”

            Chiar dacă poate înțelegem cerința lui Dumnezeu, aceea de a trăi în sfințenie, de a nu mai păcătui, zicem că nu putem. Găsim tot felul de motive, că e greu, ispita, încercarea e prea mare, diavolul e prea puternic, chiar dacă scrie atât de clar:

„Nu v‑a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Și Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiți ispitiți peste puterile voastre, ci, împreună cu ispita, a pregătit și mijlocul să ieșiți din ea, ca s‑o puteți răbda.” (1 Corinteni 10:13)

„Supuneți‑vă dar lui Dumnezeu. Împotriviți‑vă diavolului, și el va fugi de la voi.” (Iacov 4:7)

            Nu există ispită prea grea, iar diavolul, da, este puternic, dar nu atât de puternic pe cât credem noi uneori că este. El este puternic, dar nu este atotputernic. Doar Dumnezeu este atotputernic, iar acest Dumnezeu atotputernic ne‑a dat putere să ne împotrivim celui rău, iar el nu doar va pleca de la noi, ci va fugi.