NAȘTEREA DIN NOU

            Se vorbește destul de mult despre „nașterea din nou”, mai ales în mediile protestante sau neoprotestante. Se pune accentul pe nașterea omului din nou, de sus, din Dumnezeu… și este bine. Dar ce este totuși nașterea din nou? Ce trebuie un om să facă pentru a fi născut din nou?

            Dacă ne uităm în Biblie, sunt câteva pasaje care vorbesc despre această lucrare, dar nu foarte multe. Nu sunt la fel de multe cum sunt despre mântuire, despre botezul în apă sau altele, iar cele mai multe vorbesc despre omul deja născut din nou, din Dumnezeu, nu despre modul, procesul prin care ajungi născut din nou.

            Cel mai folosit și cunoscut pasaj despre nașterea din nou este cel din Evanghelia după Ioan, unde este prezentată conversația dintre Domnul Isus și Nicodim, un fruntaș religios al vremii de atunci.

„Între farisei era un om cu numele Nicodim, un fruntaş al iudeilor.

Acesta a venit la Isus noaptea şi I-a zis: „Învăţătorule, ştim că eşti un Învăţător venit de la Dumnezeu, căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el.”

Drept răspuns, Isus i-a zis: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.”

Nicodim I-a zis: „Cum se poate naşte un om bătrân? Poate el să intre a doua oară în pântecele maicii sale şi să se nască?”

Isus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.

Ce este născut din carne este carne şi ce este născut din Duh este duh.

Nu te mira că ţi-am zis: ‘Trebuie să vă naşteţi din nou.’” (Ioan 3:1-7)          

            M‑am oprit intenționat aici cu textul, la acest imperativ rostit de Domnul Isus: „Trebuie să vă nașteți din nou.” Aș dori să subliniez importanța și necesitatea nașterii din nou. Dacă dorești să fii un copil al lui Dumnezeu, un urmaș al Domnului Isus, trebuie să te naști din nou. Aceasta nu este o opțiune, nu este ceva discutabil, ci este ceva absolut necesar, fără de care nu se poate. Totuși, ce este nașterea din nou?

            Trebuie să avem un moment zero în viața noastră. Așa cum momentul în care ne‑am născut în această lume a fost momentul zero și de atunci am început să ne numărăm zilele trăite pe acest Pământ și în funcție de țara în care ne‑am născut am devenit cetățeni ai acelei țări: români, în cazul nostru, tot așa și din punct de vedere spiritual, trebuie să avem un moment zero. Un moment în care să intrăm și să facem parte din familia lui Dumnezeu. Acel moment zero este momentul în care îți dai seama de păcătoșenia ta și vezi ce a făcut Dumnezeu pentru tine. Este momentul în care vii cu credință și cu pocăință înaintea lui Dumnezeu.

            Iar acum e cazul să facem o scurtă paranteză, pentru a discuta măcar puțin despre credință și despre pocăință. Cu siguranță s‑ar putea scrie câte o carte pentru fiecare subiect în parte, dar, pe scurt, haideți să încercăm să înțelegem măcar câte ceva.

CREDINȚA

            Într‑o împrejurare, Domnul Isus, când era pe acest Pământ, a adresat o întrebare: „Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credință pe pământ?” (Luca 18:8b).

            Isus va reveni, Se va întoarce pe acest Pământ, chiar dacă părerile sunt împărțite cu privire la momentul și modul revenirii Sale.

„Bărbați galileeni, de ce stați și vă uitați spre cer? Acest Isus care S‑a înălțat la cer din mijlocul vostru va veni în același fel cum L‑ați văzut mergând la cer.” (Faptele Apostolilor 1:11)

            Ce știm sigur este că Isus, la un moment dat, va reveni. Iar când va reveni, va mai găsi El credință pe pământ? Sună puțin ciudat. Cum să nu găsească?… Creștinii sunt numărul 1 în lume, cei mai mulți dintre toate religiile. În România, să nu mai vorbim. Marea majoritate se declară creștini, urmași ai lui Hristos. Totuși, întrebarea aceasta ar trebui să ne dea de gândit, și nu puțin. Îi întrebi pe oameni:

• Crezi că există Dumnezeu? Marea majoritate răspund afirmativ.

• Crezi că Isus este fiul lui Dumnezeu? „Da!”
• Vrei să renunți la băutură, la țigară, la viața destrăbălată?

„Dar eu sunt bine, nu am furat pâinea nimănui…”

• Ai siguranța că vei petrece veșnicia în Rai, împreună cu acest Dumnezeu în care spui că crezi? „Ooo, cine știe dacă există ceva după moarte, Dumnezeu știe…”

            În Epistola lui Iacov, capitolul 2, scrie așa:

14 Fraţii mei, ce-i foloseşte cuiva să spună că are credinţă, dacă n-are fapte? Poate oare credinţa aceasta să-l mântuiască?

19 Tu crezi că Dumnezeu este unul, şi bine faci, dar şi dracii cred… şi se înfioară!

20 Vrei dar să înţelegi, om nesocotit, că credinţa fără fapte este zadarnică?

26 După cum trupul fără duh este mort, tot aşa şi credinţa fără fapte este moartă.

            Nu e suficient să te numești credincios! Nu e suficient să te numești creștin! Credința adevărată este aceea care întotdeauna te determină la mai mult, te conduce la o pocăință autentică, la o schimbare a vieții, a gândirii, a dorințelor, a scopurilor. Când crezi cu adevărat, când realizezi ce a făcut Dumnezeu pentru tine, când înțelegi măreția jertfei lui Hristos, nu poți să rămâi nepăsător. Faci orice pentru a intra în familia lui Dumnezeu, renunți la orice de dragul Lui, care a dat totul pentru tine.

            Mă tem că nu credem cu adevărat, mă tem că nu ne‑am întâlnit cu Isus cu adevărat. Cine crede cu adevărat, cine se întâlnește cu Isus, cine găsește comoara cea de preț vinde tot ce are. Nimic nu mai contează.

„Împărăția cerurilor se mai aseamănă cu o comoară ascunsă într‑o țarină. Omul care o găsește o ascunde și, de bucuria ei, se duce și vinde tot ce are și cumpără țarina aceea. Împărăția cerurilor se mai aseamănă cu un negustor care caută mărgăritare frumoase.

Și, când găsește un mărgăritar de mare preț, se duce de vinde tot ce are și‑l cumpără.” (Matei 13:44‑46)

            Domnul Isus a spus multe pilde când era pe acest Pământ. Unele mai lungi, altele mai scurte, unele mai ușor de înțeles, altele mai greu de înțeles. Aici avem două pilde ale Sale. Aceste pilde, pe lângă faptul că sunt foarte scurte, sunt și foarte clare, aș zice eu. Nu necesită multă interpretare.

            Zicem că am găsit comoara, am găsit mărgăritarul de mare preț, ne numim creștini, credincioși, zicem că ne‑am întâlnit cu Isus. Se vede?

            Veneam odată pe jos spre casă și m‑a prins o ploaie torențială. Când am ajuns acasă, ce credeți? Se vedea că m‑am întâlnit cu ploaia? Bineînțeles! Eram ud… pe păr, pe haine, pe pantofi…

            Nu am fost prins niciodată în mijlocul unui incendiu și nici nu doresc lucrul acesta. Însă sunt oameni care au trecut prin așa ceva, iar urmările sunt vizibile. Din câte știu eu, doar cei trei tineri, Șadrac, Meșac și Abed‑Nego (citiți în cartea Daniel, capitolul 3) au fost aruncați în mijlocul unui cuptor încins și nici măcar hainele nu au prins miros de fum. Dar în mijlocul lor s‑a coborât prezența lui Dumnezeu. În mod normal, când intri în contact cu focul se vede.

            De exemplu, dacă te întâlnești cu un sportiv cunoscut care îți place sau poate cu o actriță cunoscută… se vede? Bineînțeles! Începi să povestești despre această întâlnire. Le spui prieteni‑ lor, apropiaților și poate nu numai.

            Ne‑am întâlnit cu Isus. Ne numim credincioși… se vede? Mai spunem noi despre El? Mai avem această dorință în inimă? Ooo, dacă am crede cu adevărat! Oare cum ar arăta viața noastră? Dacă crezi că mâine, că peste o săptămâna, o lună, vei avea un milion de euro (că îi primești ca moștenire sau cine știe din ce altă sursă), ești în stare să renunți chiar la serviciu. Pentru că crezi. Dumnezeu ne‑a promis veșnicia. Isus a zis că Se duce să ne pregătească un loc, ca acolo unde este El să fim și noi. Credem noi aceste lucruri? Dacă da, atunci de ce mai punem atâta preț pe lucrurile trecătoare din această lume? De ce căutăm să agonisim atâtea averi, aici jos? De ce ne mai este teamă de clipa morții?

            Nu uitați: „Și dracii cred… și se înfioară!” Ce fel de credință avem noi? Avem doar o credință declarativă, de pe buze? O astfel de credință nu duce la mântuire, la viața veșnică împreună cu Dumnezeu.

Dacă până acum te‑ai numit credincios, însă viața ta, roada ta au arătat poate altceva… este ceasul trezirii!

„Credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd. Și fără credință este cu neputință să fim plăcuți Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este și că răsplătește pe cei ce‑L caută.” (Evrei 11:1, 6)

POCĂINȚA

            Ne‑am obișnuit să folosim acest apelativ, „pocăit”, pentru a descrie o anumită categorie de oameni. „Pocăința” nu înseamnă să faci parte dintr‑o anumită grupare religioasă, ci „pocăința” este porunca dată de Dumnezeu și le este adresată tuturor oamenilor de pretutindeni.

„Dumnezeu nu ține seama de vremurile de neștiință și poruncește acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască.” (Faptele Apostolilor 17:30)

            Să te pocăiești înseamnă să‑ți vezi starea, aceea de om păcătos, și să te căiești, să regreți, să‑ți plângi păcatele. Însă nu e doar atât. De multe ori ne oprim aici. Vedem că suntem păcătoși, plângem, dar într‑un timp foarte scurt revenim la vechile obiceiuri și viața noastră nu se schimbă.

            „Pocăință” provine din cuvântul grecesc „metanoia”, care înseamnă și o schimbare a vieții, o înnoire a minții. Nu e suficient să ne căim. Trebuie să fie o schimbare, o renunțare la păcat și o întoarcere către Dumnezeu.

„Pocăința” este ceva dramatic, ceva profund, ceva ce nu se întâmplă sau n‑ar trebui să se întâmple foarte des. Asta cred că vă surprinde pe unii.

            Am auzit și probabil ați auzit și voi că ar trebui să ne pocăim zilnic. M‑am uitat în Biblie și nu am găsit așa ceva, dimpotrivă, în mod normal, în mod ideal, pocăința se petrece în viața unui om o singură dată, la început.

După ce crezi cu adevărat în Dumnezeu, după ce realizezi dragostea lui Hristos față de tine, urmează pocăința. O decizie radicală de schimbare a vieții și o dorință, o hotărâre de a începe o viață nouă împreună cu Dumnezeu. Când e nevoie din nou de pocăință? Când sau dacă te‑ai abătut de la calea mântuirii, dacă te‑ai întors poate la vechile păcate pe care le‑ai părăsit sau atunci când în mod conștient ai căzut în altele. Atunci e nevoie de pocăință!

            Probabil încurcăm pocăința cu sfințirea. De sfințit, da, trebuie să ne sfințim zilnic.

„Dar acum, odată ce ați fost izbăviți de păcat și v‑ați făcut robi ai lui Dumnezeu, aveți ca rod sfințirea, iar ca sfârșit: viața veșnică.” (Romani 6:22)

„Urmăriți pacea cu toți și sfințirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul.” (Evrei 12:14)

„Deci, fiindcă avem astfel de făgăduințe, preaiubiților, să ne curățim de orice întinăciune a cărnii și a duhului și să ne ducem sfințirea până la capăt, în frica de Dumnezeu.” (2 Corinteni 7:1)

            Pe calea aceasta a mântuirii trebuie să rodim sfințirea, să creștem din punct de vedere spiritual, să ne maturizăm. Dar pocăința este ceva mult mai dramatic, este o schimbare totală, radicală a vieții, a gândirii, a dorințelor.

            Probabil nu suntem conștienți de faptul că dacă ne propunem să ne pocăim zilnic, atunci automat (fără să ne dăm seama), ne propunem să și păcătuim zilnic, să trăim în păcat. Ceea ce ar trebui să ne propunem este sfințire zilnică, o creștere constantă în relația cu Dumnezeu. Doamne, ajută‑ne!

            Nu știu dacă te‑ai pocăit vreodată cu adevărat sau poate te‑ai îndepărtat de Dumnezeu atât de mult încât să ai nevoie să te întorci de unde ai plecat, să te pocăiești din nou. Dumnezeu este gata să te ierte, ba mai mult, dorește să uite și nici să nu mai țină cont de trecutul tău, de greșelile și de păcatele tale. Ce trebuie să faci? Pocăiește‑te! De ce? Pentru că, dacă refuzi, tot Dumnezeu, care astăzi îți spune și te îndeamnă să te pocăiești, așa cum scrie tot în Epistola către Romani: „Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăință?” (Romani 2:4b), tot acest Dumnezeu a rânduit o zi în care va judeca lumea, după dreptate. Iar în fața dreptății lui Dumnezeu nimeni nu poate sta în picioare.

„«Dumnezeu nu ține seama de vremurile de neștiință și poruncește acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască, pentru că a rânduit o zi în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul pe care L‑a rânduit pentru aceasta și despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită, prin faptul că L‑a înviat din morți…»

Când au auzit ei de învierea morților, unii își băteau joc, iar alții au zis: «Asupra acestor lucruri te vom asculta altădată.»

Astfel, Pavel a ieșit din mijlocul lor.

Totuși unii au trecut de partea lui și au crezut; între aceștia erau Dionisie Areopagitul, o femeie numită Damaris și alții împreună cu ei.” (Faptele Apostolilor 17:30‑34)

            Tu ce vei face? Îți vei bate și tu joc? Vei spune poate că nu ai nevoie de pocăință, că ești în regulă? Sau vei fi ca acel bărbat cu numele Dionisie sau ca acea femeie cu numele Damaris, care au crezut?

„Dumnezeu poruncește acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască.”

            Vei ignora această poruncă?

            Acum că am văzut cum stau lucrurile cu credința și pocăința, haideți să revenim la procesul nașterii din nou. De ce zic „proces”? Pentru că sunt câțiva pași care trebuie făcuți ca un om să ajungă la nașterea din nou. Despre doi am vorbit deja. Credința în Dumnezeu, în Isus Hristos și jertfa Sa, apoi trebuie pocăință, o conștientizare a stării de păcat și o hotărâre de schimbare radicală a vieții; dar nu e doar atât. Mulți se opresc aici, dar aceasta este doar prima parte. Dacă ne uităm cu atenție și la textul inițial din Evanghelia după Ioan, observăm ceva în versetul 3: „Adevărat, adevărat îți spun că, dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu.”

            Aici zice că dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu. Acum eu vă întreb: dacă vezi la cineva un milion de euro (poate nici n‑ai mai văzut înainte atâția bani), înseamnă că și ai un milion de euro?

            Poate într‑o dimineață vrei să mergi la cumpărături, iar supermarketul este chiar vizavi de locuința ta, de apartamentul tău. Te trezești, tragi draperiile și vezi supermarketul. Aceasta înseamnă că ai și intrat în supermarket? Nicidecum! Nu e suficient că ai văzut supermarketul. Dacă vrei să intri în acel supermarket, mai trebuie să faci câțiva pași. Să deschizi ușa de la apartament, să cobori eventual scările și așa mai departe. La fel este și cu nașterea din nou.

Versetul 5: „Adevărat, adevărat îți spun că, dacă nu se naște cineva din apă și din Duh, nu poate să intre în Împărăția lui Dumnezeu.”

            Nu e suficient să vezi Împărăția lui Dumnezeu (adică să îți vezi starea, să plângi, să îți pară rău…), trebuie să și intri, adică să te naști din apă și din duh. Astfel, se ridică o altă întrebare: ce este atunci nașterea din apă și din duh?

            Știu că sunt mai multe interpretări, mai multe explicații, dar pentru mine cea mai plauzibilă este următoarea… o luăm de la început. Îți vezi starea (aceea de om păcătos), vii cu credință în jertfa Domnului Isus, care a murit pentru tine, și iei o decizie radicală de schimbare a vieții (pocăința). Apoi faci botezul în apă (despre botez urmează un întreg capitol), care este nașterea din apă. Pentru ca un om să fie născut din nou, să ajungă la mântuire, trebuie să se și boteze în apă. Domnul Isus a zis simplu și clar: „Cine va crede și se va boteza va fi mântuit!” (Marcu 16:16a)

            Apoi trebuie să primești Duhul Sfânt, să fii botezat cu Du‑ hul Sfânt (la fel, și despre această lucrare urmează un alt capitol). Cum să fii născut din nou, de sus, din Dumnezeu, dacă nu ai Duhul Său?

„Voi însă nu mai sunteți pământești, ci duhovnicești, dacă Duhul lui Dumnezeu locuiește în adevăr în voi. Dacă n‑are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.” (Romani 8:9)

            Prin urmare, abia după ce ai parcurs acești pași poți spune că într‑adevăr ești născut din nou, de sus, din Dumnezeu. Iar acești pași nu se fac în decurs de câteva săptămâni, luni de zile, sau chiar ani. Nu!

Un om care își vede starea, un om care este dispus să re‑ nunțe la această lume și dorește să Îl urmeze pe Dumnezeu, acel om trebuie și botezat în apă, imediat, în aceeași zi în care crede cu adevărat. Așa s‑a întâmplat la începutul creștinismului, așa trebuie să se întâmple și acum. Iar Dumnezeu, care este credincios, bun și drept îi dă și Duhul Sfânt noului credincios, pentru a putea trăi această viață nouă.

            Cu siguranță unii nu veți fi de acord cu cele spuse aici, pentru că nu se potrivește cu ceea ce ați știut, cu ceea ce ați fost învățați până acum. Înainte de a critica, vă rog să mai cercetați o dată lucrurile, să le analizați și mă rog că Dumnezeu să ne dea tuturor înțelepciune și lumină.