NOUL LEGĂMÂNT
Probabil ați observat în capitolele anterioare că am menționat de câteva ori „Vechiul și Noul Legământ”. Tocmai din această cauză e nevoie să vorbim puțin și despre acest subiect. Un subiect extrem de important din punctul meu de vedere. Dacă nu înțelegem deosebirea dintre cele două Legăminte, dacă nu înțelegem în care Legământ ne aflăm în momentul de față și luăm ce ne place din ambele (cum se cam face din păcate), putem ajunge la interpretări greșite ale Cuvântului lui Dumnezeu, la erezii chiar.
În Biblie se vorbește despre mai multe legăminte pe care Dumnezeu le‑a făcut cu omul (Legământul cu Adam, cu Noe, cu David…), dar avem două Legăminte care ne interesează. Este vorba despre Legământul cel Vechi (cel făcut cu poporul Israel pe muntele Sinai, legea lui Moise) și Noul Legământ, făcut prin Isus Hristos (legea lui Hristos).
Ceea ce trebuie să înțelegem este că în prezent ne aflăm în perioada Noului Legământ. Acest Legământ nou a fost profețit, prevestit încă din vechime. Oameni ai lui Dumnezeu, precum Ieremia, Ezechiel, au vorbit despre acesta.
„Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel și cu casa lui Iuda un legământ nou.
Nu ca legământul pe care l‑am încheiat cu părinții lor în ziua când i‑am apucat de mână să‑i scot din țara Egiptului, legământ pe care l‑au călcat, măcar că aveam drepturi de soț asupra lor, zice Domnul.
Ci iată legământul pe care‑l voi face cu casa lui Israel după zilele acelea, zice Domnul: Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor, și Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu.
Niciunul nu va mai învăța pe aproapele sau pe fratele său, zicând: «Cunoaște pe Domnul!» Ci toți Mă vor cunoaște, de la cel mai mic până la cel mai mare, zice Domnul, căci le voi ierta nelegiuirea și nu‑Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor.” (Ieremia 31:31‑34)
„Le voi da o altă inimă și voi pune un duh nou în voi. Voi lua din trupul lor inima de piatră și le voi da o inimă de carne, ca să urmeze poruncile Mele, să păzească și să împlinească legile Mele, și ei vor fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul lor.” (Ezechiel 11:19‑20)
Așadar, trebuia să vină un alt legământ, unul nou, iar acest Legământ a venit prin Isus Hristos.
„Apoi a luat un pahar și, după ce a mulțumit lui Dumnezeu, li l‑a dat, zicând: «Beți toți din el, căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulți, spre iertarea păcatelor.»” (Matei 26:27‑28)
Citiți vă rog întreaga Epistolă către Evrei, deoarece acolo se vorbește mult despre aceasta. Menționez doar câteva pasaje…
Epistola către Evrei, capitolul 8:
„6 Dar, acum, Hristos a căpătat o slujbă cu atât mai înaltă, cu cât legământul al cărui Mijlocitor este El e mai bun, căci este aşezat pe făgăduinţe mai bune.
7 În adevăr, dacă legământul dintâi ar fi fost fără cusur, n-ar mai fi fost vorba să fie înlocuit cu un al doilea.
8 Căci ca o mustrare a zis Dumnezeu lui Israel: „Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou,
9 nu ca legământul pe care l-am făcut cu părinţii lor în ziua când i-am apucat de mână ca să-i scot din ţara Egiptului. Pentru că n-au rămas în legământul Meu şi nici Mie nu Mi-a păsat de ei, zice Domnul.
10 Dar iată legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel după acele zile, zice Domnul: Voi pune legile Mele în mintea lor şi le voi scrie în inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu.
11 Şi nu vor mai învăţa fiecare pe vecinul sau pe fratele său zicând: ‘Cunoaşte pe Domnul!’ Căci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare dintre ei.
12 Pentru că le voi ierta nelegiuirile şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele şi fărădelegile lor.”
13 Prin faptul că zice: „Un nou legământ”, a mărturisit că cel dintâi este vechi, iar ce este vechi, ce a îmbătrânit, este aproape de pieire.” (Evrei 8:6-13)
Epistola către Evrei, capitolul 9:
11 Dar Hristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare şi mai desăvârşit, care nu este făcut de mâini, adică nu este din zidirea aceasta,
12 şi a intrat, o dată pentru totdeauna, în Locul Preasfânt nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuşi sângele Său, după ce a căpătat o răscumpărare veşnică.
13 Căci, dacă sângele taurilor şi al ţapilor şi cenuşa unei vaci, stropite peste cei întinaţi, îi sfinţesc şi le aduc curăţirea trupului,
14 cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine Însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţi cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu!
15 Şi tocmai de aceea este El Mijlocitorul unui legământ nou, pentru ca, prin moartea Lui pentru răscumpărarea din abaterile făptuite sub legământul dintâi, cei ce au fost chemaţi să capete veşnica moştenire care le-a fost făgăduită.
16 În adevăr, acolo unde este un testament, trebuie neapărat să aibă loc moartea celui ce l-a făcut.
17 Pentru că un testament nu capătă putere decât după moarte. N-are nicio putere câtă vreme trăieşte cel ce l-a făcut.
18 De aceea şi întâiul legământ n-a fost sfinţit fără sânge.
19 Şi, într-adevăr, Moise, după ce a rostit înaintea întregului norod toate poruncile Legii, a luat sânge de viţei şi de ţapi, cu apă, lână stacojie şi isop, a stropit cartea şi tot norodul
20 şi a zis: „Acesta este sângele legământului care a poruncit Dumnezeu să fie făcut cu voi.”
21 De asemenea, a stropit cu sânge cortul şi toate vasele pentru slujbă.
22 Şi, după Lege, aproape totul este curăţit cu sânge; şi fără vărsare de sânge, nu este iertare.
23 Dar, deoarece chipurile lucrurilor care sunt în ceruri au trebuit curăţite în felul acesta, trebuia ca înseşi lucrurile cereşti să fie curăţite cu jertfe mai bune decât acestea.
24 Căci Hristos n-a intrat într-un locaş de închinare făcut de mână omenească, după chipul adevăratului locaş de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfăţişeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu.
25 Şi nu ca să Se aducă de mai multe ori jertfă pe Sine Însuşi, ca marele preot care intră în fiecare an în Locul Preasfânt cu un sânge care nu este al lui,
26 fiindcă atunci ar fi trebuit să pătimească de mai multe ori de la întemeierea lumii, pe când acum, la sfârşitul veacurilor, S-a arătat o singură dată ca să şteargă păcatul prin jertfa Sa.
27 Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata,
28 tot aşa, Hristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară nu în vederea păcatului, ci ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă.
Epistola către Evrei, capitolul 12:
24 … de Isus, Mijlocitorul legământului celui nou, și de sângele stropirii, care vorbește mai bine decât sângele lui Abel.
Știu că aceste pasaje par puțin mai dificile, mai greu de înțeles. Ideea este că noi nu mai facem parte din Vechiul Legământ, ci din Noul Legământ, așa cum zice și apostolul Pavel:
„Nu că noi, prin noi înșine, suntem în stare să gândim ceva ca venind de la noi. Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu, care ne‑a și făcut în stare să fim slujitori ai unui legământ nou…” (2 Corinteni 3:5‑6)
Bine, bine… și ce dacă suntem într‑un Legământ nou? Ce presupune aceasta? Care sunt diferențele dintre cele două legăminte?
Pur și simplu noi nu mai trebuie să ne ghidăm după Legea lui Moise, după ceea ce găsim în Vechiul Legământ, în Vechiul Testament, ci după învățăturile Domnului Isus, după învățăturile găsite în Noul Testament.
„După ce a vorbit în vechime părinților noștri prin proroci, în multe rânduri și în multe chipuri, Dumnezeu, la sfârșitul acestor zile, ne‑a vorbit prin Fiul, pe care L‑a pus moștenitor al tuturor lucrurilor și prin care a făcut și veacurile. El, care este oglindirea slavei Lui și întipărirea Ființei Lui și care ține toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui, a făcut curățirea păcatelor și a șezut la dreapta Măririi, în locurile preaînalte, ajungând cu atât mai presus de îngeri, cu cât a moștenit un Nume mult mai minunat decât al lor.” (Evrei 1:1‑4)
A venit Isus, Fiul lui Dumnezeu, ca să ne arate realitatea, adevărul complet, adevăr pe care cei din Vechiul Legământ nu puteau să‑l înțeleagă.
„În adevăr, Legea, care are umbra bunurilor viitoare, nu înfățișarea adevărată a lucrurilor, nu poate niciodată, prin aceleași jertfe care se aduc neîncetat în fiecare an, să facă desăvârșiți pe cei ce se apropie.” (Evrei 10:1)
„Nimeni dar să nu vă judece cu privire la mâncare sau băutură, cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă sau cu privire la o zi de Sabat, care sunt umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Hristos.” (Coloseni 2:16‑17)
Lucrurile din Vechiul Legământ sunt doar o umbră, o imagine a realității care a venit prin Isus Hristos, iar acum nu mai trebuie să umblăm după umbre, ci după realitate, după Hristos.
„Dar câtă vreme moștenitorul este nevârstnic, eu spun că nu se deosebește cu nimic de un rob, măcar că este stăpân pe tot.
Ci este sub epitropi și îngrijitori până la vremea rânduită de tatăl său.
Tot așa și noi, când eram nevârstnici, eram sub robia învățăturilor începătoare ale lumii.
Dar când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca să căpătăm înfierea. Și pentru că sunteți fii, Dumnezeu ne‑a trimis în inimă Duhul Fiului Său, care strigă: «Ava!», adică «Tată!»
Așa că nu mai ești rob, ci fiu; și dacă ești fiu, ești și moștenitor prin Dumnezeu.” (Galateni 4:1‑7)
A venit vremea să nu mai trăim după învățăturile începătoare (Vechiul Legământ, Legea), ci după învățăturile Domnului Isus.
Aceasta nu înseamnă că învățăturile din Vechiul Legământ nu erau bune; nicidecum. Erau perfecte, căci tot Dumnezeu le‑a dat. Dar noi, oamenii, nu puteam să înțelegem mai mult atunci, pentru că nu aveam revelația completă.
Vor zice unii: Cum? Să nu mai ținem Legea? Dar tocmai Isus a zis: „Să nu credeți că am venit să stric Legea sau Prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc.” (Matei 5:17)
Așa este. Isus a venit să împlinească Legea și Prorocii, nu să o strice. De asemenea și noi trebuie să împlinim Legea, căci Legea e bună.
„Deci, prin credință desființăm noi Legea? Nicidecum. Dimpotrivă, noi întărim Legea.” (Romani 3:31)
Vă dau un exemplu și sper să putem înțelege câte ceva. Eu am o fată. O cheamă Marisa. Când Marisa avea vârsta de un an, doi, trei… o învățam să nu umble cu cuțitul. O certam dacă vedeam că vrea să umble prin sertare, la mobila de bucătărie. De asemenea, o mai învățam să nu umble la priză. Marisa este o fată ascultătoare și a înțeles că nu are voie să facă aceste lucruri. Timpul a trecut, Marisa a crescut, iar acum are zece ani. La această vârstă deja nu îi mai interzic aceste lucruri. Îi spun în continuare să aibă grijă când umblă cu un cuțit, dar aș vrea și să învețe să folosească cuțitul, ca mai apoi, peste câțiva ani, să poată să ajute la pregătirea mâncării. De asemenea, mama ei deja o mai lasă din când în când să dea cu aspiratorul. Aceasta înseamnă că trebuie să umble și la priză.
Cum ar fi să treacă anii, fata mea să se căsătorească și să‑i spună soțului: Știi ce? Eu nu pot să fac de mâncare, pentru că tatăl meu mi‑a zis să nu umblu cu cuțitul și cu focul și nu pot să nu împlinesc această lege a tatălui meu (o lege bună, foarte bună de altfel, pentru o anumită vârstă). Totodată, nici curățenie nu prea pot să fac în casă, pentru că nu am voie să umblu la priză, astfel că nu pot folosi aspiratorul, așa că îmi pare rău. Sună cam ciudat, absurd chiar, nu‑i așa?
La fel este și din punct de vedere spiritual. Noi eram copii, nevârstnici, sub epitropi, adică aveam nevoie de un tutore (Legea) care să ne învețe lucrurile elementare ale vieții. Iar Legea este bună, după cum scrie și în Întâia Epistolă către Timotei:
„Noi știm că Legea este bună dacă cineva o întrebuințează bine, căci știm că Legea nu este făcută pentru cel neprihnit, ci pentru cei fărădelege și nesupuși, pentru cei nelegiuiți și păcătoși, pentru cei fără evlavie, necurați, pentru ucigătorii de tată și ucigătorii de mamă, pentru ucigătorii de oameni, pentru curvari, pentru sodomiți, pentru vânzătorii de oameni, pentru cei mincinoși, pentru cei ce jură strâmb și pentru orice este împotriva învățăturii sănătoa‑ se…” (1 Timotei 8‑10)
Legea a fost bună si este bună și astăzi, dacă este întrebuințată corect. Ați văzut cine are nevoie de Lege? Ucigașii, curvarii, mincinoșii… De asemenea și copiii au nevoie de Lege, de reguli. Până când? Până ajung la maturitate, până ajung să înțeleagă lucrurile.
„Astfel, Legea ne‑a fost un îndrumător spre Hristos, ca să fim socotiți neprihăniți prin credință. După ce a venit credința, nu mai suntem sub îndrumătorul acesta.” (Galateni 3:24‑25)
A venit credința, a venit Hristos, nu mai suntem copii, iar astfel nu mai suntem sub Lege, ci sub Har. Iar Harul este acela care ne învață acum (Tit 2:11‑13), nu Legea.
Vă mai dau un exemplu practic. Să zicem că ai fost plecat câteva zile de acasă, în interes de serviciu. Te întorci acasă, deschizi ușa și te întâmpină soția și fetița, iar tu, ca soț și tată, scoți o foaie din buzunar (Legea), pe care scrie:
- Îmbrățișează‑ți soția – și o faci!
- Dă‑i un sărut pe frunte fetiței – și îi dai!
- Acum, dăruiește buchetul de flori soției și ciocolata fetiței. Sună foarte ridicol, dar cam acesta era Vechiul Legământ.
Legea era scrisă pe piatră, nu în inimă. Dacă era în inimă, nu mai trebuia să scoți foaia ca să știi ce să faci cu soția și fetița.
„Voi sunteți arătați ca fiind epistola lui Hristos, scrisă de noi, ca slujitori ai Lui, nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui viu; nu pe niște table de piatră, ci pe niște table care sunt inimi de carne.” (2 Corinteni 3:2‑3)
Aceasta nu înseamnă deloc că nu mai trebuie să studiem Biblia, învățăturile Domnului Isus, nici vorbă. Doar că odată ce ajungem să le înțelegem, o să le ținem din dragoste, pentru că o să vrem să le ținem nu doar pentru că așa este regula, cum era în vechime.
Revin la exemplul unui copil. Când copilul este mic, acesta ascultă de niște reguli ale părinților, pentru că așa trebuie sau pentru că îi este frică de pedeapsă, nu neapărat pentru că așa vrea. Însă când crește mare, când pricepe lucrurile cu adevărat, înțelege că părintele i‑a vrut binele și face lucrurile din inimă.
M‑a întrebat cineva odată: de ce nu consumi alcool? Pentru că n‑ai voie? I‑am răspuns nu, nu acesta este motivul. Nu consum alcool pentru că nu vreau să consum alcool. Am înțeles că e mai înțelept să nu o fac și nu vreau să o fac. Nu am dorința să consum alcool și tot mă chinui să mă abțin, nicidecum.
De multe ori „creștinii” se amăgesc singuri. Mai zice câte unul: de nu aș fi pocăit, ți‑aș da un pumn… Crede‑mă, nu ești pocăit, dacă ai încă astfel de dorințe și doar te chinui să te abții. Alții zic: așa aș lăsa pocăința deoparte, doar pentru cinci minute, să‑i spun lui cutare ce am pe inimă…
Vă provoc să vă faceți un test. Să zicem că soția ți‑ar da voie să ai relații intime cu o altă femeie, o singură dată, fără nicio repercusiune. Ai face‑o? Sau Dumnezeu ți‑ar zice: Astăzi poți să faci ce vrei tu. Să înjuri, să bați, să te răzbuni pe cine vrei, să încerci și tu țigara, alcoolul, droguri… tot ce vrei, fără nici o repercusiune. De mâine revenim la normal. Astăzi ești liber!
Ce ai face? Aici e diferența, aici se vede dacă Legea e scrisă în inimă sau doar pe niște table de piatră.
Acum, haideți să vedem concret câteva dintre învățăturile Noului Legământ și să le comparăm cu cele din Vechiul Legământ. A venit Domnul Isus și a zis în Predica de pe munte, Matei capitolul 5:
„21 Ați auzit că s‑a zis celor din vechime: «Să nu ucizi; oricine va ucide va cădea sub pedeapsa judecății.»
22 Dar Eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va cădea sub pedeapsa judecății; și oricine va zice fratelui său:
«Prostule!» va cădea sub pedeapsa soborului; iar oricine‑i va zice: «Nebunule!» va cădea sub pedeapsa focului gheenei.”
Într‑adevăr, s‑a zis în vechime, scrie chiar în cele zece porunci: „Să nu ucizi.” Am zis că noi nu mai trăim după Vechiul Legământ, ci după Noul. Cum adică? Să nu mai respectăm cele zece porunci? Doamne ferește!
Dacă aș trăi după cele zece porunci (Vechiul Legământ) n‑aș avea voie să ucid, dar dacă trăiesc după Noul Legământ, nu am voie nici să mă mânii măcar, darămite să ucid.
Prin urmare, dacă respect învățătura Domnului Isus, Noul Legământ, automat împlinesc și Legea.
„27 Ați auzit că s‑a zis celor din vechime: «Să nu preacurvești.»
28 Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie ca s‑o poftească a și preacurvit cu ea în inima lui.”
Dacă trăiam în Vechiul Legământ, nu aveam voie să îmi înșel soția, să comit adulter. Pe când în Noul Legământ nu am voie nici măcar să mă uit după altă femeie cu intenția de a o pofti, ce să mai zic despre actul preacurviei… La fel și aici, trăind după Noul Legământ, împlinesc și Legea, principiile lui Dumnezeu, ba chiar într‑un mod mai profund.
„31 S‑a zis iarăși: «Oricine își va lăsa nevasta să‑i dea o carte de despărțire.»
32 Dar Eu vă spun că oricine își va lăsa nevasta, în afară numai de pricină de curvie, îi dă prilej să preacurvească; și cine va lua de nevastă pe cea lăsată de bărbat preacurvește.”
În vechime se pare că era voie să îți lași nevasta aproape pentru orice pricină, doar să‑i înmânezi o carte de despărțire. Într‑un alt capitol o să vedem ce e și cu pricina de curvie, dar oricum, înțelegem că în Noul Legământ lucrurile sunt mai stricte și în această privință.
38 Aţi auzit că s-a zis: ‘Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte.’
39 Dar Eu vă spun: Să nu vă împotriviţi celui ce vă face rău. Ci, oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt.
40 Oricui vrea să se judece cu tine şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa.
41 Dacă te sileşte cineva să mergi cu el o milă de loc, mergi cu el două.
42 Celui ce-ţi cere, dă-i; şi nu întoarce spatele celui ce vrea să se împrumute de la tine.
Ce ziceți? În vechime aveai voie să scoți ochiul celui care ți‑a scos ochiul. Dar acum, dacă primești o palmă, ce faci? Dai înapoi? Nu! Ci trebuie să întorci și celălalt obraz…
43 Aţi auzit că s-a zis: ‘Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău.’
44 Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc,
45 ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.
46 Dacă iubiţi numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai aşteptaţi? Nu fac aşa şi vameşii?
47 Şi dacă îmbrăţişaţi cu dragoste numai pe fraţii voştri, ce lucru neobişnuit faceţi? Oare păgânii nu fac la fel?
48 Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.
Am vorbit puțin despre dragoste în primele capitole. Am văzut acolo și mai vedem încă o dată că învățătura Domnului Isus, a Noului Legământ, cere mai mult, mult mai mult.
Vor zice unii: Bine, bine, știm că din cele zece porunci nouă sunt reluate în Noul Testament, ridicate la un alt nivel, dar rămâne porunca a patra, cea cu ziua de odihnă, ziua de Sabat. Cum e cu aceasta?
Sunt foarte multe contradicții pe acest subiect. Oameni bine intenționați, cel puțin așa sper, discută și chiar se ceartă pe această temă. Nu am de gând să intru și eu în această dispută, nu am să încerc să dovedesc că Sabatul trebuie ținut sâmbăta sau duminica. Fiecare tabără are argumentele ei, unele mai bune, altele mai puțin bune.
Ceea ce majoritatea, probabil chiar toți înțeleg la fel, este semnificația cuvântului „sabat”. Acest cuvânt este de origine ebraică, „shabbat”, și înseamnă odihnă.
Plecând de la acest aspect aș dori să ne orientăm atenția spre un alt Sabat, spre o altă odihnă. Un Sabat care nu se ține nici sâmbăta, nici duminica. Cum? Un al treilea Sabat? Nu e destul că avem deja două Sabate asupra cărora se ceartă oame‑ nii? Ne mai trebuie un al treilea?
1 Să luăm dar bine seama ca, atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduinţa intrării în odihna Lui, niciunul din voi să nu se pomenească venit prea târziu.
2 Căci şi nouă ni s-a adus o veste bună ca şi lor, dar lor cuvântul care le-a fost propovăduit nu le-a ajutat la nimic, pentru că n-a găsit credinţă la cei ce l-au auzit.
3 Pe când noi, fiindcă am crezut, intrăm în „odihna” despre care a vorbit El când a zis: „Am jurat în mânia Mea că nu vor intra în odihna Mea!” Măcar că lucrările Lui fuseseră isprăvite încă de la întemeierea lumii.
4 Căci într-un loc a vorbit astfel despre ziua a şaptea: „Dumnezeu S-a odihnit în ziua a şaptea de toate lucrările Lui.”
5 Şi aici este zis iarăşi: „Nu vor intra în odihna Mea!”
6 Deci, fiindcă rămâne ca să intre unii în odihna aceasta şi pentru că aceia cărora li s-a vestit întâi vestea bună n-au intrat în ea din pricina neascultării lor,
7 El hotărăşte din nou o zi: „Astăzi”, zicând, în David, după atâta vreme, cum s-a spus mai sus: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile!”
8 Căci, dacă le-ar fi dat Iosua odihna, n-ar mai vorbi Dumnezeu după aceea de o altă zi.
9 Rămâne dar o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu.
10 Fiindcă cine intră în odihna Lui se odihneşte şi el de lucrările lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrările Sale.
11 Să ne grăbim dar să intrăm în odihna aceasta, pentru ca nimeni să nu cadă în aceeaşi pildă de neascultare. (Evrei 4:1-11)
Aici se vorbește despre o zi de odihnă, o zi de odihnă în care trebuie să ne grăbim să intrăm. Comparația este făcută cu poporul Israel. Acest popor a fost scos cu mână tare din Egipt, urma să intre în țara făgăduită, însă din cauza neascultării și a răzvrătirii lor, au pribegit timp de 40 de ani prin pustiu. Doar Iosua și Caleb au intrat în Canaan, din acea generație. Însă nici chiar cei ce au intrat în țară nu au intrat și în odihna promisă.
8 Căci, dacă le-ar fi dat Iosua odihna, n-ar mai vorbi Dumnezeu după aceea de o altă zi.
9 Rămâne dar o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu.
10 Fiindcă cine intră în odihna Lui se odihneşte şi el de lucrările lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrările Sale.
Rămâne o zi de Sabat, o zi de odihnă pentru mine și pentru tine. O zi în care trebuie să ne grăbim să intrăm, ca nu cumva să cădem și noi în aceeași pildă de neascultare, după cum scrie în versetul 11. Niciunul să nu se pomenească venit prea târziu.
O odihnă ca odihna lui Dumnezeu… asta da odihnă! Cred că toți ne dorim o astfel de odihnă. Cred că toți realizăm și faptul că această odihnă nu se referă la o zi anume, sâmbăta sau duminica, ci se referă la o odihnă veșnică, o odihnă ca cea a lui Dumnezeu.
Dacă ne uităm la început, chiar la început, din primul verset al Bibliei (citiți voi), scrie acolo că Dumnezeu a creat: cerul, pământul, soarele, luna, stelele, animalele, omul în cele din urmă… Toate acestea au durat șase zile, iar în capitolul 2, după ce a creat totul, scrie așa:
„Astfel au fost sfârșite cerurile și pământul și toată oștirea lor. În ziua a șaptea, Dumnezeu Și‑a sfârșit lucrarea pe care o făcuse și în ziua a șaptea S‑a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse.” (Geneza 2:1‑2)
Dumnezeu S‑a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse. Dar ce credeți? Oare a obosit Dumnezeu? Bineînțeles că nu, ci pur și simplu a încheiat, a finalizat tot ceea ce Și‑a propus să facă. Iar toate erau foarte bune, după cum scrie în ultimul verset al primului capitol. Nu mai era nimic de făcut.
Pentru cei care susțin că până și Dumnezeu S‑a odihnit în ziua a șaptea, țin să vă spun că Dumnezeu nu a obosit și nici nu a reluat activitatea după ziua a șaptea. Dacă vreți să faceți ca Dumnezeu, lucrați șase zile, iar apoi gata!
De asemenea, ceea ce mulți trec cu vederea este faptul că Dumnezeu nu i‑a poruncit lui Adam să țină ziua a șaptea ca o zi de odihnă, indiferent că ar fi fost sâmbătă sau duminică. Nici măcar după Adam nu găsim nicio mențiune că cineva ar fi ținut vreo zi de Sabat, până în cartea Exodul, capitolul 16, unde Dumnezeu dă pentru prima oară Sabatul poporului Israel.
Dacă ne uităm și în cartea lui Neemia, putem observa foarte clar când și cui a fost dat prima oară Sabatul.
„Te‑ai coborât pe muntele Sinai, le‑ai vorbit din înălțimea cerurilor și le‑ai dat porunci drepte, legi adevărate, învățături și orânduiri minunate.
Le‑ai făcut cunoscut Sabatul Tău cel sfânt și le‑ai dat prin robul Tău Moise porunci, învățături și o lege.” (Neemia 9:13‑14)
Eu zic că e suficient de clar. Căutați și voi, iar dacă găsiți altfel, puteți să‑mi spuneți și mie.
În ziua a șaptea, după creație, Dumnezeu este Acela care S‑a odihnit, și am spus de ce. Pentru că a terminat lucrarea, nu pentru că a obosit. Dumnezeu nu Și‑a reluat activitatea următoarea zi, după ziua de odihnă.
Revenim la Adam… Ziceam că Dumnezeu nu i‑a poruncit niciodată să țină o zi de Sabat, o zi de odihnă. Adam nici măcar nu avea nevoie de o zi de odihnă, pentru că nu era obosit, nu avea motive să fie obosit. Înainte să intre păcatul în lume, știm bine că omul nici măcar nu transpira. Totul era perfect, desăvârșit, Adam locuia în grădina Edenului, era în Paradis. Iar părtășie cu Dumnezeu nu avea doar sâmbătă sau duminică, ci în fiecare zi.
Ce credeți? O să ajungem în Cer, în Rai, în Paradis, iar după câteva zile, șase să zicem, nu o să mai putem de oboseală?… O să avem nevoie de o zi de odihnă ca să putem să o luăm de la capăt și tot așa?… Sau vom avea nevoie de o zi specială, în care să stăm în prezența lui Dumnezeu?… Nici vorbă! Adam avea parte de o odihnă continuă, atât fizică, cât mai ales spirituală.
Dar s‑a întâmplat ceva. A intervenit păcatul, iar păcatul a stricat acea odihnă. Omul a început să simtă oboseală fizică, durere… După momentul căderii, Dumnezeu i‑a zis femeii:
„Voi mări foarte mult suferința și însărcinarea ta; cu durere vei naște copii, și dorințele tale se vor ține după bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine.”
Omului i‑a zis: „Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale și ai mâncat din pomul despre care îți poruncisem: «Să nu mănânci deloc din el», blestemat este acum pământul din pricina ta. Cu multă trudă să‑ți scoți hrana din el în toate zilele vieții tale; spini și pălămidă să‑ți dea și să mănânci iarba de pe câmp. În sudoarea feței tale să‑ți mănânci pâinea până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci țărână ești și în țărână te vei întoarce.” (Geneza 3:16‑19)
A dispărut odihna pe care Dumnezeu a pregătit‑o pentru om, pentru că omul nu a ascultat. Însă tot aici, în acest pasaj, Dumnezeu îi spune șarpelui, de această dată, astfel:
„Fiindcă ai făcut lucrul acesta, blestemat ești între toate vitele și între toate fiarele de pe câmp; în toate zilele vieții tale, să te târăști pe pântece și să mănânci țărână. Vrăjmășie voi pune între tine și femeie, între sămânța ta și sămânța ei. Aceasta îți va zdrobi capul, și tu îi vei zdrobi călcâiul.” (Geneza 3:14‑15)
Sămânța femeii, care avea să zdrobească capul șarpelui este Isus Hristos, glorie Lui! Dar înainte să se întâmple aceasta, înainte să vină Isus și să moară pentru păcatele noastre, pentru ca noi să putem intra din nou în adevărata odihnă pe care Dumnezeu a intenționat‑o de la început pentru om, înainte de aceasta, le‑a dat evreilor, poporului Israel, Sabatul. O zi de odihnă fizică, care într‑adevăr era sâmbăta. Însă Sabatul acesta era doar o umbră a adevăratului Sabat care avea să vină în și prin Isus Hristos.
„În adevăr, Legea, care are umbra bunurilor viitoare, nu înfățișarea adevărată a lucrurilor, nu poate niciodată, prin aceleași jertfe care se aduc neîncetat în fiecare an, să facă desăvârșiți pe cei ce se apropie.” (Evrei 10:1)
Legea, tot ce se făcea înainte să vină Isus, era doar o umbră, o imagine a lucrurilor viitoare. Domnul Isus a venit în această lume ca să readucă odihna pierdută din cauza păcatului. Iar pe cruce, înainte să moară, a zis: „S‑a isprăvit!” Apoi Și‑a plecat capul și Și‑a dat duhul.” (Ioan 19:30b)
La fel cum Dumnezeu Tatăl a terminat, a isprăvit lucrarea de creație, iar apoi S‑a odihnit, la fel și Isus a terminat, a isprăvit lucrarea de reabilitare a omului, iar apoi, după ce a înviat și S‑a înălțat la cer, S‑a așezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu.
Isus este adevăratul Sabat, Isus este odihnă noastră. Când a fost pe acest Pământ, a zis:
„Căci Fiul omului este Domn și al Sabatului.” (Matei 12:8) Tot El a zis: „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre.” (Matei 11:28‑29)
Așa cum Adam avea parte de odihnă pentru că nu avea povara păcatelor, tot așa și noi putem avea odihnă în Hristos Isus, pentru că El a murit pentru păcatele noastre, a purtat vina care ne apăsa atât de greu. Slăvit să fie El!
Știți cum văd eu lucrurile? Mă întorc la versetul din Coloseni, unde scrie că toate acele lucruri (mâncăruri, zile de sărbătoare, de Sabat), nu sunt altceva decât umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Hristos.
Când atenția noastră rămâne tot asupra unei zile de 24 de ore, sâmbăta sau duminica, când discuțiile noastre sunt tot despre ce mâncăruri avem voie să consumăm, e ca și cum, nu știu… imaginați‑vă că stați lângă o persoană dragă – soția, soțul, copilul, ați vrea să vă îmbrățișați copilul, dar în loc să luați copilul în brațe, vă uitați după umbra lui și încercați să îmbrățișați umbra copilului, deși copilul este lângă dumneavoastră.
Sună ridicol, nu‑i așa? Totuși așa facem, de multe ori, în legătură cu lucrurile din sfera spirituală, așa facem și în acest caz despre care vorbim, ziua de Sabat.
Așadar, în Noul Legământ noi nu mai suntem chemați să ținem doar o zi anume, nu suntem chemați să‑L căutăm pe Dumnezeu doar într‑o zi specială (sâmbăta sau duminica), ci tot timpul. Aceasta nu înseamnă că e rău să avem o zi, două dacă se poate, în care să ne deconectăm mai mult de la lucrurile cotidiene. Nicidecum. Dar Sabatul, odihna este în Hristos, nu într‑o zi anume.
Totodată, dacă vorbim despre închinare, în Vechiul Legământ oamenii trebuiau să meargă la Templul din Ierusalim să se închine cel puțin de trei ori pe an: la Sărbătoarea Paștelor, la Sărbătoarea Cincizecimii și la Sărbătoarea Corturilor. În Noul Legământ am văzut deja la capitolul despre Biserică faptul că nu mai este vorba despre un loc anume pentru închinare, ci noi, oamenii, suntem chemați să fim Templul lui Dumnezeu, suntem chemați să ne închinăm în orice loc, în duh și în adevăr, suntem chemați să aducem trupurile noastre ca o jertfă vie, sfântă și plăcută, iar aceasta nu câteodată, ci tot timpul.
De asemenea, dacă în Vechiul Legământ erau preoți, marele preot, care făceau slujbe la Templu, acum noi toți suntem chemați să fim preoți ai lui Dumnezeu, iar Isus este Marele Preot.
Diferențe mai sunt multe, nu vorbim acum despre toate. Sper că ați înțeles esența. Noi suntem într‑un Legământ Nou, deci nu ne mai ghidăm după ceea ce găsim în Vechiul Legământ, ci după învățăturile Domnului Isus, după Legea lui Hristos, am putea zice.
„Căci, măcar că sunt slobod față de toți, m‑am făcut robul tuturor, ca să câștig pe cei mai mulți.
Cu iudeii m‑am făcut ca un iudeu, ca să câștig pe iudei; cu cei ce sunt sub Lege m‑am făcut ca și când aș fi fost sub Lege (măcar că nu sunt sub Lege), ca să câștig pe cei ce sunt sub Lege; cu cei ce sunt fără Lege m‑am făcut ca și cum aș fi fost fără lege (măcar că nu sunt fără o lege a lui Dumnezeu, ci sunt sub legea lui Hristos), ca să câștig pe cei fără lege.” (1 Corinteni 9:19‑21)
„Purtați‑vă sarcinile unii altora și veți împlini astfel legea lui Hristos.” (Galateni 6:2)
Știți ce e cel mai rău? Că de cele mai multe ori amestecăm lucrurile. Luăm ce ne place din Noul Legământ, luăm ce ne place și din Vechiul, în funcție de cum ne convine nouă. Nu e corect așa.
Vă dau un singur exemplu, dar sunt multe în care amestecăm lucrurile.
Bisericile istorice botează copiii de mici. În capitolul despre botezul în apă am vorbit și despre aceasta și am văzut că nu e în regulă, nu e biblic. Pentru a contracara această practică, bisericile protestante, neoprotestante, nu mai botează copiii mici. Dar, s‑au gândit ei, oare ce să punem în loc? Să avem ceva în schimb. Și astfel, copiii mici au început să fie aduși la binecuvântare. Ce înseamnă aceasta? La câteva săptămâni de viață, copiii sunt aduși în mijlocul Bisericii, în mijlocul fraților, iar cineva se roagă pentru ei.
Nu zic că e ceva rău, deși nu consider că în aceasta constă binecuvântarea copilului. Se pot ruga (și trebuie să o facă) și părinții acasă, de exemplu, iar copilul tot binecuvântat este. Oricum, nu intrăm acum în toate detaliile, ci ideea este că aveau nevoie și de un text biblic pentru această lucrare de binecuvântare, să spună că ceea ce fac e bazat pe Biblie, pe Cuvântul lui Dumnezeu, nu doar că așa li se pare lor mai bine. Au găsit pentru aceasta pasajul din Vechiul Testament, din cartea Numeri, capitolul 6. Cei care faceți parte din mediile evanghelice probabil cunoașteți pe de rost pasajul. Haideți să vedem totuși despre ce este vorba:
22 Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
23 „Vorbeşte lui Aaron şi fiilor lui şi spune-le: ‘Aşa să binecuvântaţi pe copiii lui Israel şi să le ziceţi:
24 «Domnul să te binecuvânteze şi să te păzească!
25 Domnul să facă să lumineze Faţa Lui peste tine şi să Se îndure de tine!
26 Domnul să-Şi înalţe Faţa peste tine şi să-ţi dea pacea!»
27 Astfel să pună Numele Meu peste copiii lui Israel, şi Eu îi voi binecuvânta.’” (Numeri 6:22-27)
Acest pasaj se folosea în vechime, în Vechiul Legământ, pentru a‑i binecuvânta pe copiii lui Israel. Principiul este bun, nu e problemă că binecuvântăm copiii, e foarte bine. Dar ziceam că am făcut din el o regulă general valabilă pentru majoritatea bisericilor evanghelice și avem impresia că dacă copilul nu este adus la binecuvântare, dacă nu se citește textul, dacă nu se roagă omul special, nu e binecuvântat.
Dacă așa stau lucrurile, propun să facem și celelalte chestiuni care apar în Vechiul Legământ, în Vechiul Testament. Dacă ne uităm măcar în cartea Numeri, o să vedem că Domnul a vorbit lui Moise multe, multe lucruri, nu doar despre binecuvântare. Avem cuvintele aceasta, „Domnul a vorbit lui Moise și a zis”, cu privire la foarte multe lucruri.
În primul capitol, i‑a vorbit lui Moise despre cum să facă numărătoarea poporului, în capitolul doi cum să așeze taberele, apoi a vorbit despre slujba leviților, despre familiile acestora, despre răscumpărarea întâilor născuți, despre slujbele chehatiților, ale gherșoniților, ale fiilor lui Merari, despre izgonirea celor necurați, despre multe, foarte multe lucruri din viața de zi cu zi a evreilor. Iar noi am ales, din toate aceste lucruri, să facem doar binecuvântarea, pentru că aceea ne place, aceea ni se potrivește. Pe restul de ce nu le facem?
De ce nu facem de exemplu ce scrie despre apa de gelozie. Tot aici, în cartea Numeri, doar puțin mai înainte de textul despre binecuvântare, scrie despre apa de gelozie. Haideți să vedem ce ar trebui să facem. Numeri, capitolul 5:
11 Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
12 „Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: ‘Dacă păcătuieşte nevasta cuiva faţă de bărbatul ei şi-i este necredincioasă;
13 dacă altul se culcă cu ea şi lucrul este ascuns de bărbatul ei; dacă ea s-a pângărit în ascuns, fără să fie vreun martor împotriva ei şi fără să fie prinsă asupra faptului;
14 şi dacă bărbatul este apucat de un duh de gelozie şi are bănuieli asupra nevestei lui, care s-a pângărit, sau dacă este cuprins de un duh de gelozie şi are bănuieli asupra nevestei lui, care nu s-a pângărit,
15 omul acela să-şi aducă nevasta la preot şi, ca dar de mâncare pentru ea, să aducă a zecea parte dintr-o efă de floare de făină de orz; să nu toarne untdelemn pe ea şi să nu pună tămâie pe ea, căci acesta este un dar de mâncare adus pentru gelozie, un dar de descoperire, care descoperă o fărădelege.
16 Preotul s-o apropie şi s-o pună să stea în picioare înaintea Domnului.
17 Preotul să ia apă sfântă într-un vas de pământ, să ia ţărână de pe podeaua cortului şi s-o pună în apă.
18 Preotul să pună pe femeie să stea în picioare înaintea Domnului, să descopere capul femeii şi să-i pună în mâini darul de mâncare adus pentru descoperire, darul de mâncare adus pentru gelozie; preotul să aibă în mână apele amare aducătoare de blestem.
19 Preotul să pună pe femeie să jure şi să-i zică: «Dacă niciun om nu s-a culcat cu tine şi dacă, fiind sub puterea bărbatului tău, nu te-ai abătut de la el ca să te pângăreşti cu altul, să nu-ţi facă niciun rău aceste ape amare aducătoare de blestem!
20 Dar dacă, fiind sub puterea bărbatului tău, te-ai abătut de la el şi te-ai pângărit şi dacă un alt om decât bărbatul tău s-a culcat cu tine»,
21 şi preotul să pună pe femeie să jure cu un jurământ de blestem şi să-i zică: «Domnul să te facă să ajungi de blestem şi de urgie în mijlocul poporului tău, făcând să ţi se usuce coapsa şi să ţi se umfle pântecele,
22 şi apele acestea aducătoare de blestem să intre în măruntaiele tale, ca să facă să ţi se umfle pântecele şi să ţi se usuce coapsa!» Şi femeia să zică: «Amin! Amin!»
23 Preotul să scrie blestemele acestea într-o carte, apoi să le şteargă cu apele cele amare.
24 Şi să dea femeii să bea apele amare aducătoare de blestem, şi apele aducătoare de blestem vor intra în ea şi-i vor pricinui amărăciunea.
25 Preotul să ia din mâinile femeii darul de mâncare adus pentru gelozie, să legene darul într-o parte şi într-alta înaintea Domnului şi să-l aducă pe altar.
26 Apoi preotul să ia un pumn din darul acesta, ca aducere aminte, şi să-l ardă pe altar. După aceea, să dea femeii să bea apele.
27 După ce îi va da să bea apele, dacă ea s-a pângărit şi a fost necredincioasă bărbatului ei, apele aducătoare de blestem vor intra în ea şi-i vor pricinui amărăciunea; pântecele i se va umfla, coapsa i se va usca, şi femeia aceasta va fi de blestem în mijlocul poporului ei.
28 Dar, dacă femeia nu s-a pângărit şi este curată, va rămâne neatinsă şi va avea copii.
29 Aceasta este legea asupra geloziei, pentru împrejurarea când o femeie care este sub puterea bărbatului ei se abate şi se pângăreşte
30 şi pentru împrejurarea când un bărbat, apucat de un duh de gelozie, are bănuieli asupra nevestei lui: preotul s-o pună să stea în picioare înaintea Domnului şi să-i facă întocmai după legea aceasta.
31 Bărbatul va fi scutit de vină, dar femeia aceea îşi va lua pedeapsa nelegiuirii ei.’” (Numeri 5:11-31)
Cum vi se pare? Cum ar fi să mergi la preot, la păstor, la episcop sau cum se mai numește el (am vorbit despre titlurile acestea) și să‑i spui că îți bănuiești soția de infidelitate… apoi să îi ceri să facă ce scrie aici? Să îi dea să bea apele acelea amare aducătoare de blestem și tot tacâmul. Ar spune că nu ești normal. Dar ceea ce facem noi cum e? E normal să luăm doar ceea ce ne place din Vechiul Testament?
N‑aș dori să mă înțeleagă cineva greșit. Eu nu zic că Vechiul Testament nu e bun, că nu trebuie să îl citim, să îl stu‑ diem. Avem multe lucruri de învățat de acolo despre creație, despre oameni ai lui Dumnezeu deosebiți, principii care pot fi aplicate, putem învăța despre Dumnezeu Însuși, despre caracterul Său și multe altele. Dar noi nu mai suntem sub Vechiul Legământ, ci sub Noul Legământ. Învățăturile de bază pentru noi sunt cele din Noul Testament, cele transmise de Isus și urmașii Săi.
Foarte pe scurt, vă propun să ne mai uităm doar la un aspect legat de Vechiul și Noul Legământ. Aș vrea să ne uităm la câteva exemple, la câteva pasaje din Vechiul Testament, privite din prisma Noului Testament. Cum așa?
De exemplu,în Vechiul Testament,în cartea Deuteronom scrie așa: „Să nu legi gura boului când treieră grâul.” (Deuteronom 25:4)
Vine Pavel, în Noul Testament, și vorbește exact despre același lucru și zice:
„În adevăr, în Legea lui Moise este scris: «Să nu legi gura boului care treieră grâul!» Pe boi îi are în vedere Dumnezeu aici?
Sau vorbește El înadins pentru noi? Da, pentru noi a fost scris astfel, căci cine ară trebuie să are cu nădejde și cine treieră grâul trebuie să‑l treiere cu nădejdea că va avea parte de el.” (1 Corinteni 9:9‑10)
Nu vi se pare interesant? Cei din Vechiul Legământ nu puteau să înțeleagă așa lucrurile. Pentru ei totul se rezuma la cele pământești, la cele fizice. Cum ziceam și cum scrie de altfel, erau sub învățăturile începătoare, erau copii, nu puteau să înțeleagă mai mult. Dar a venit adevărul, Isus, iar aici Pavel ne zice că de fapt există un adevăr mai mare în spatele acelor cuvinte. Nu e vorba doar despre niște animale, ci e vorba astăzi, în Noul Legământ, despre cei care lucrează și se ostenesc în ogorul Domnului.
Alt exemplu… În cartea a doua a lui Samuel se vorbește despre împăratul David și zice așa: „Ci casa ta și împărăția ta vor dăinui veșnic înaintea Mea și scaunul tău de domnie va fi întărit pe vecie.” (2 Samuel 7:16)
În mod normal te‑ai aștepta, și așa se și așteptau oamenii de altfel, ca David să aibă un urmaș pe tron pentru totdeauna. Lucrul acesta știm bine că nu s‑a întâmplat. Am putea cădea chiar într‑o pantă foarte periculoasă, să zicem că Dumnezeu nu S‑a ținut de cuvânt. Dar nu e deloc așa, ci noi suntem aceia care nu înțelegem lucrurile. Dar în Noul Testament ni se explică:
„El va fi mare și va fi chemat Fiul Celui Preaînalt; și Domnul Dumnezeu Îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David.” (Luca 1:32)
Aici este vorba despre Isus Hristos. El este Acela care stă pe scaunul de domnie a lui David (în mod spiritual, nu fizic, cum se așteptau unii). Aceasta este împlinirea cuvintelor din cartea a doua a lui Samuel, prin Isus.
Un pasaj și mai dificil de înțeles:
„«În vremea aceea voi ridica din căderea lui cortul lui David, îi voi drege spărturile, îi voi ridica dărâmăturile și‑l voi zidi iarăși cum era odinioară, ca să stăpânească rămășița Edomului și toate neamurile peste care a fost chemat Numele Meu», zice Domnul, care va împlini aceste lucruri.” (Amos 9:11‑12)
Ce înseamnă lucrurile acestea? La prima vedere, eu m‑aș duce cu gândul undeva în viitor, poate la vremurile sfârșitului, la Împărăția de o mie de ani… Ar trebui să cercetăm să vedem cine e Edomul în ziua de astăzi, am avea tot felul de așteptări… Uitați cum explică Iacov lucrurile, în lumina Noului Legământ:
13 Când au încetat ei de vorbit, Iacov a luat cuvântul şi a zis:„Fraţilor, ascultaţi-mă!
14 Simon a spus cum mai întâi Dumnezeu Şi-a aruncat privirile peste neamuri, ca să aleagă din mijlocul lor un popor care să-I poarte Numele.
15 Şi cu faptul acesta se potrivesc cuvintele prorocilor, după cum este scris:
16 ‘După aceea, Mă voi întoarce şi voi ridica din nou cortul lui David din prăbuşirea lui, îi voi zidi dărâmăturile şi-l voi înălţa din nou,
17 pentru ca rămăşiţa de oameni să caute pe Domnul, ca şi toate neamurile peste care este chemat Numele Meu’,
18 zice Domnul, care face aceste lucruri şi căruia Îi sunt cunoscute din veşnicie.” Faptele Apostolilor 15:13-18)
Ridicarea cortului lui David înseamnă faptul că și neamurile sunt primite în Împărăția lui Dumnezeu, nu doar iudeii. Cine s‑ar fi gândit la aceasta?
De multe ori se fac tot felul de speculații, interpretări cu privire la poporul Israel, cu privire la vremea sfârșitului, spunând că sunt unele prorocii din Vechiul Testament care nu s‑au împlinit încă. Vin oameni cu școală și ne explică despre ce ar trebui să se întâmple, războaie, tot felul…
Eu nu zic că Dumnezeu nu mai are un plan cu poporul Israel. Eu nu zic că nu mai sunt unele prorocii din Vechiul Testament care se vor împlini, în mod fizic. Dar ceea ce zic este că s‑ar putea ca noi să nu înțelegem lucrurile. Ba chiar s‑ar putea ca toate să fie împlinite, doar să nu înțelegem noi cum, pentru că avem gândirea fixată pe latura fizică.
Am văzut câteva exemple în care împlinirea lucrurilor din Vechiul Legământ e cu totul diferită de cum ne‑am imagina noi. Îmi permit să fac și eu un fel de comparație. Să iau ceva din Vechiul Testament și să‑l aduc în Noul. M‑am gândit la ceea ce scrie în Lege, în cartea Levitic, capitolul 19:
„Să păziți legile Mele. Să nu împreuni vite de două soiuri deosebite; să nu semeni în ogorul tău două feluri de semințe și să nu porți o haină țesută din două feluri de fire.” (Levitic 19:19)
Întreb și eu ca Pavel: Oare pe vite sau pe semințe sau pe haine le are Dumnezeu în vedere aici? De ce să nu porți haine cu două fire diferite? Oare nu vrea să ne zică nouă astăzi ceea ce a zis și Isus când a fost pe acest Pământ?
„Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul și va iubi pe celălalt; sau va ține la unul și va nesocoti pe celălalt: Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona.” (Matei 6:24)
Oare nu au fost scrise acele lucruri ca noi astăzi să înțelegem că nu avem voie și cu Dumnezeu și cu lumea?
Dragii mei, problema aceasta a Vechiului și a Noului Legământ este una foarte mare, de o însemnătate majoră. Dacă nu înțelegem lucrurile, riscăm mult. Pericolul este foarte mare. Evreii de pe vremea Domnului Isus Îl așteptau pe Mesia, așteptau un Salvator. Ideea lor de Mesia era un Mesia politic, care să‑i scape de robia romană. A venit Mesia, Isus Hristos, dar ei erau setați după gândirea lor, după interpretările lor greșite ale Vechiului Testament, iar astfel au ratat mântuirea, salvarea adusă de Isus.
Pericolul pentru noi astăzi este același. Dacă vrem să trăim și după Noul Legământ și după Vechiul (să luăm ce ne place din ambele legăminte), mă tem că nu vom ajunge la obiectiv.
Avem impresia că dacă e tot în Biblie, putem să luăm ce vrem și să aplicăm cum vrem. Ca și cum fotbalul e sport, baschetul e tot sport, iar noi vrem să jucăm fotbal și cu regulile de la baschet. Vrem să dăm gol și cu mâna, că doar e tot sport.
Fiecare sport are regulile lui, pe care trebuie să le cunoști și să le respecți. Fiecare legământ are regulile lui, pe care trebuie să le cunoști și să le respecți. Noi suntem în perioada Noului Legământ. Trebuie să înțelegem lucrul acesta, să vedem care sunt regulile, învățăturile acestui Legământ, ca mai apoi să le putem pune în practică.