SE POATE PIERDE MÂNTUIREA?
Am crezut în Dumnezeu, în lucrarea pe care a făcut‑o Isus pentru mine (a murit pe cruce pentru păcatele mele), am venit cu pocăință înaintea Lui, cu o hotărâre de schimbare radicală a vieții, am făcut și pasul botezului în apă, am primit și Duhul Sfânt, și astfel am fost născut din nou, de sus, din Dumnezeu. Am intrat în familia lui Dumnezeu, am ajuns un om salvat, mântuit. Dar oare această mântuire se mai poate pierde?
Această întrebare este o întrebare pe care o aud destul de des și e normal pe undeva, e și bine. Înseamnă că suntem preocupați de starea noastră și ne dăm seama că, dacă nu suntem mântuiți, suntem pierduți pentru totdeauna.
Chiar în rândul teologilor sunt dispute, chiar certuri în legătură cu această întrebare. Unii susțin cu tărie că nu‑ți poți pierde mântuirea, alții că o poți pierde. Dar cum vorbește Scriptura despre mântuire?
Noi, oamenii, vorbim deseori despre obținerea mântuirii, păstrarea mântuirii, pierderea mântuirii și ne referim la mântuire ca la un obiect sau ca la o posesiune. Tocmai din această lipsă de înțelegere există atâta confuzie.
„Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării, dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 1:18)
„Isus umbla prin cetăți și prin sate, învățând pe norod și călătorind spre Ierusalim. Cineva I‑a zis: «Doamne, oare puțini sunt cei ce sunt pe calea mântuirii?»” (Luca 12:22‑23)
Ce este mântuirea? Cu siguranță nu un obiect, nu o posesiune a noastră, ci o cale. O cale pe care noi, oamenii, cu ajutorul lui Dumnezeu, trebuie să mergem. Însă, așa cum Dumnezeu nu forțează și nu obligă pe nimeni să vină la mântuire, tot așa nu obligă pe nimeni să rămână pe această cale a mântuirii. Așa cum trebuie să fie voință din partea noastră să intrăm pe această cale a mântuirii, tot așa trebuie să fie voință și să rămânem pe această cale a mântuirii. Dumnezeu nu ne transformă în niște mașinării, în niște roboți, nu ne ia capacitatea de a gândi și de a alege. Deși scrie în Întâia Epistolă către Timotei, capitolul 2, că: „Dumnezeu, Mântuitorul nostru, voiește ca toți oame‑ nii să fie mântuiți și să vină la cunoștința adevărului”, totuși, El nu obligă pe nimeni.
Domnul Isus a zis: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să‑și ia crucea în fiecare zi și să Mă urmeze.” (Luca 9:23)
Dacă voiește cineva!
De asemenea, tot în Biblie se vorbește despre mântuire la timpul trecut, timpul prezent și timpul viitor. De exemplu:
„Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu.” (Efeseni 2:8)
Bazându‑se pe texte ca și acesta, vin unii și spun: ai văzut? Noi am fost mântuiți, treaba este rezolvată, mântuirea nu se mai poate pierde (chiar dacă am înțeles că mântuirea nu este un obiect pe care să‑l putem obține sau pierde).
„Și toți locuitorii pământului I se vor închina, toți aceia al căror nume n‑a fost scris de la întemeierea lumii în cartea vieții Mielului, care a fost înjunghiat.” (Apocalipsa 13:8)
Acest verset, în limba engleză și chiar în original, în limba greacă, sună puțin diferit.
„And all that dwell upon the earth shall worship him, whose names are not written in the book of life of the Lamb slain from the foundation of the world.” (KJV)
„καὶ προσκυνήσουσιν αὐτὸν πάντες οἱ κατοικοῦντες ἐπὶ τῆς γῆς, οὗ οὐ γέγραπται τὸ ὄνομα αὐτοῦ ἐν τῷ βιβλίῳ τῆς ζωῆς τοῦ Ἀρνίου τοῦ ἐσφαγμένου ἀπὸ καταβολῆς κόσμου.”
„Și toți locuitorii pământului I se vor închina, toți aceia al căror nume n‑a fost scris în cartea vieții Mielului, care a fost înjunghiat de la întemeirea lumii.”
Vedeți diferența? Mielul, adică Isus, din perspectiva lui Dumnezeu a fost înjunghiat încă de la întemeierea lumii. Mântuirea este planul lui Dumnezeu, încă de la întemeierea lumii. Chiar dacă nu ne legăm de acest verset, poate e puțin mai complicat, același lucru ne zice și apostolul Petru în Întâia sa Epistolă.
„Căci știți că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur ați fost răscumpărați din felul deșert de viețuire pe care‑l moșteniserăți de la părinții voștri, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur și fără prihană. El a fost cunoscut mai înainte de întemeierea lumii și a fost arătat la sfârșitul vremurilor pentru voi…” (1 Petru 1:18‑20)
Când a fost cunoscut Mielul fără cusur? Înainte de întemeierea lumii. Dumnezeu avea pregătită soluția pentru salvarea omului, demult, în trecut, înainte ca omul să existe măcar. Așadar, mântuirea este darul lui Dumnezeu, este planul lui Dumnezeu. Noi nu am putut face nimic în privința aceasta. Nu avem niciun merit.
„Vă fac cunoscută, fraților, Evanghelia pe care v‑am propovăduit‑o, pe care ați primit‑o, în care ați rămas și prin care sunteii mântuiți, dacă o țineți așa după cum v‑am propovăduit‑o; altfel, degeaba ați crezut.” (1 Corinteni 15:1‑2)
Putem vorbi despre mântuire la timpul prezent. Nu e greșit să spunem că suntem mântuiți, ba mai mult, trebuie să știm lucrul acesta. Îi întrebi pe unii: Ești tu mântuit? Domnul știe. Domnul știe, însă ar trebui să știi și tu.
Noi nu trăim într‑o stare de incertitudine, oare suntem mântuiți sau nu, și așteptăm clipa morții cu frică și abia atunci vedem dacă suntem sau nu mântuiți. Noi avem o siguranță. Domnul Isus, în Evanghelia după Ioan, a zis atât de frumos:
„Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc și ele vin după Mine. Eu le dau viața veșnică, în veac nu vor pieri și nimeni nu le va smulge din mâna Mea. Tatăl Meu, care Mi le‑a dat, este mai mare decât toți și nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu.” (Ioan 10:27‑29)
Deși acest pasaj este răstălmăcit de multe ori, totuși, înțeles corect, ne dă o siguranță, aceea că Dumnezeu este de partea noastră. Nici încercările, nici boala, nici suferința, nici Satan însuși nu pot să ne smulgă din mâna Tatălui nostru. Totuși, aceasta nu ne ia nouă posibilitatea de a pleca din mâna Tatălui. Bineînțeles că nu ar trebui să dorim lucrul acesta, dar cum ziceam, creștinii, oamenii mântuiți, nu devin niște roboți. Dacă nu am mai putea să ne depărtăm, credeți că ar mai fi scris apostolul Pavel aceste cuvinte?
„Astfel dar, preaiubiților, după cum totdeauna ați fost ascultători, duceți până la capăt mântuirea voastră.” (Filipeni 2:12)
Există posibilitatea depărtării de pe această cale a mântuirii. Dacă cineva s‑a depărtat, dacă a ajuns să trăiască din nou în păcat, soluția este pocăința, întoarcerea înapoi pe cale. Nu ni se cere nicăieri să ne naștem încă o dată din nou, ci să ne întoarcem la faptele dintâi, să ne întoarcem pe calea mântuirii, de care ne‑am îndepărtat.
„Adu‑ți dar aminte de unde ai căzut, pocăiește‑te și întoarce‑te la faptele tale dintâi. Altfel, voi veni la tine și‑ți voi lua sfeșnicul din locul lui, dacă nu te pocăiești.” (Apocalipsa 2:5)
Însă, ideal și normal ar fi să nu ne mai îndepărtăm de Dumnezeu. Să rămânem pe cale până la capăt. Doamne, ajută‑ne!
Din cât am observat eu, cel mai mult în Scriptură se vorbește despre mântuire la timpul viitor.
„Deci, cu atât mai mult acum, când suntem socotiți neprihăniți prin sângele Lui, vom fi mântuiți prin El de mânia lui Dumnezeu.
Căci, dacă atunci când eram vrăjmași, am fost împăcați cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcați cu El, vom fi mântuiți prin viața Lui. Vom fi mântuiți!” (Romani 5:9‑10)
Dumnezeu, în dragostea Sa, ne‑a asigurat mântuirea, posibilitatea salvării prin jertfa Domnului Isus. Cei care am intrat pe poarta cea strâmtă și umblăm pe calea îngustă putem zice că suntem mântuiți. Însă, mântuiți într‑un mod deplin vom fi doar atunci, în ziua aceea când Isus va reveni să ne ducă acasă. Până atunci să facem ceea ce a scris fratele nostru Iacov în epistola sa:
„Fiți dar îndelung răbdători, fraților, până la venirea Domnului. Iată că plugarul așteaptă roada scumpă a pământului, și o așteaptă cu răbdare până primește ploaie timpurie și târzie. Fiți și voi îndelung răbdători, întăriți‑vă inimile, căci venirea Domnului este aproape.” (Iacov 5:7‑8)
Când va reveni Domnul, lupta se va sfârși, dar până atunci, haideți să luptăm, să fim treji și să veghem, așa cum ne îndeamnă și apostolul Petru: „Fiți treji și vegheați! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcnește și caută pe cine să înghită.” (1 Petru 5:8)
Dragii mei, lupta nu s‑a încheiat, trebuie să continuăm pe cale, ca la sfârșitul alergării să putem și noi să spunem:
„M‑am luptat lupta cea bună, mi‑am isprăvit alergarea, am păzit credința. De acum mă așteaptă cununa neprihănirii, pe care mi‑o va da în «ziua aceea» Domnul, Judecătorul cel drept. Și nu numai mie, ci și tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.” (2 Timotei 4:7‑8)
Doamne, ajută‑ne pe toți la aceasta!