VORBIREA ÎN ALTE LIMBI

            Dintre toate „darurile spirituale”, vorbirea în alte limbi și prorocia sunt abuzate, folosite în mod eronat cel mai frecvent, deoarece aceste manifestări sunt mai greu de testat, de verificat. La o vindecare, de exemplu, în mod normal ar trebui să fie mai simple lucrurile. Dacă cineva este orb, își capătă vederea și gata. Cert e că au apărut mai nou tot felul de „vindecători” care încearcă să‑i convingă pe oameni că sunt mai bine, să ignore durerea și așa mai departe. Nu vorbim despre aceștia acum.

            Cu ajutorul Domnului, haideți să încercăm să înțelegem puțin mai multe despre „vorbirea în alte limbi”.

            Totuși, așa cum nici pe Dumnezeu nu‑L înțelegem pe deplin, așa cum nu înțelegem multe lucruri supranaturale, tot așa este greu să înțelegem pe deplin lucrarea Duhului Sfânt, iar în acest caz „vorbirea în alte limbi”.

            Așa cum se întâmplă de cele mai multe ori, avem două extreme. Unii zic că nu mai trebuie să vorbească nimeni în alte limbi, ba chiar merg până acolo încât îi acuză pe cei care vorbesc de faptul că vorbesc de la diavolul. Iar alții spun că dacă nu vorbești în alte limbi, nu ești nici măcar botezat cu Duhul Sfânt. Unii dintre aceștia merg mai departe, până acolo încât spun că nu poți avea nici măcar siguranța mântuirii, a răpirii la cer la venirea Domnului, dacă nu ești botezat cu Duhul Sfânt, având ca semn vorbirea în alte limbi.

            Ca întotdeauna, trebuie să mergem la Scriptură, să vedem ce putem învăța de acolo, din exemplul Domnului Isus, al apostolilor, al primilor ucenici.

            Prima referire despre vorbirea în alte limbi se găsește în Evanghelia după Marcu, capitolul 16, unde Domnul Isus spune astfel:

17 Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci, vor vorbi în limbi noi,

18 vor lua în mână şerpi, dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma, îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi.” (Marcu 16:17-18)

            Aceasta nu înseamnă că fiecare credincios trebuie să facă aceste lucruri, ci în Trupul lui Hristos, în Biserica Sa sunt oameni care fac și aceste lucruri, în funcție de nevoile care apar. Am vorbit despre aceasta și la capitolul „Vindecarea bolnavilor”.

            Apoi, avem ziua Cincizecimii, coborârea Sfântului Duh.

1 În Ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc.

2 Deodată, a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic şi a umplut toată casa unde şedeau ei.

3 Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei.

4 Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească. (Faptele Apostolilor 2:1-4)

            Unul dintre lucrurile supranaturale petrecute în acea zi a fost și „vorbirea în alte limbi”, dar nu numai…

            În capitolul 10, tot din cartea Faptele Apostolilor, îi găsim pe Corneliu și pe cei din casa lui. Aceștia ascultau cuvântarea lui Petru, iar deodată Duhul Sfânt S‑a coborât peste ei și au început să vorbească în alte limbi și să‑L mărească pe Dumnezeu. Îi mai avem și pe cei din Efes, și găsim relatarea în Faptele Apostolilor capitolul 19. De data aceasta Pavel și‑a pus mâinile peste acei oameni, S‑a coborât Duhul Sfânt, au început să vorbească în alte limbi și să prorocească.

            Acestea sunt cele trei mențiuni clare din cartea Faptele Apostolilor în care coborârea Sfântului Duh a fost însoțită și de vorbire în alte limbi. Zic și de vorbire, pentru că au existat și alte manifestări.

            În Întâia Epistolă a lui Pavel către Corinteni se vorbește din nou despre „vorbirea în alte limbi”. Citiți de la capitolul 12 până la capitolul 14 inclusiv. Eu menționez doar câteva versete:

29 Oare toţi sunt apostoli? Toţi sunt proroci? Toţi sunt învăţători? Toţi sunt făcători de minuni?

30 Toţi au darul tămăduirilor? Toţi vorbesc în alte limbi? Toţi tălmăcesc? (1 Corinteni 12:29-30)

            Răspunsul este evident, nu. Nu toți fac minuni, nu toți tămăduiesc, nu toți oamenii vorbesc în alte limbi.

5 Aș dori ca toți să vorbiți în alte limbi, dar mai ales să prorociți. Cine prorocește este mai mare decât cine vorbește în alte limbi, afară numai dacă tălmăcește aceste limbi, pentru ca să capete Biserica zidire sufletească. (1 Corinteni 14:5)

            Aș dori că toți să vorbiți în alte limbi… prin faptul că zice „aș dori ca toți”, e clar că nu vorbeau toți. Tot Pavel, în aceeași Epistolă, mai zice:

7 Eu aș vrea ca toți oamenii să fie ca mine, dar fiecare are de la Dumnezeu darul lui: unul într‑un fel, altul într‑altul. (1 Corinteni 7:7)

            La ce se referă când zice „ca mine”? Am mai vorbit despre aceasta, se referă la faptul că era necăsătorit, era singur.

            Cu siguranță nu ne așteptăm ca toți oamenii să rămână necăsătoriți, dimpotrivă, majoritatea oamenilor se căsătoresc. La fel, nu ne putem aștepta ca toți oamenii să vorbească în alte limbi.

            Dacă eu aș zice: Aș dori, aș vrea ca toți cei care citiți această carte să aveți un milion de euro? Aceasta ce înseamnă? Că toți aveți un milion de euro? Nicidecum! Dimpotrivă, cu siguranță foarte puțini aveți un milion de euro, aceasta dacă aveți vreunul. La fel se vorbește aici despre vorbirea în alte limbi.

            Dar, pentru a înțelege măcar puțin cum stă treaba cu vorbirea în alte limbi, consider că e necesar să realizăm că de fapt sunt două tipuri de vorbire în alte limbi. Cum așa?

            În primul rând, avem vorbirea în alte limbi care este înțe‑ leasă de oameni. Ca exemplu, este vorbirea din Faptele Apostolilor capitolul 2 din ziua Cincizecimii. Ne‑am uitat mai sus la primele patru versete, continuăm de la versetul 5:

5 Şi se aflau atunci în Ierusalim iudei, oameni cucernici din toate neamurile care sunt sub cer.

6 Când s-a auzit sunetul acela, mulţimea s-a adunat şi a rămas încremenită, pentru că fiecare îi auzea vorbind în limba lui.

7 Toţi se mirau, se minunau şi ziceau unii către alţii: „Toţi aceştia care vorbesc nu sunt galileeni?

8 Cum dar îi auzim vorbind fiecăruia din noi în limba noastră, în care ne-am născut? (Faptele Apostolilor 2:5-8)

            Oamenii adunați la Ierusalim cu ocazia sărbătorii Cincizecimii sau a Săptămânilor, cum mai este numită; erau veniți din mai multe locuri și erau de diferite etnii: parți, mezi, elamiți, oameni din Egipt, din Roma… Iar cei aproape 120 din odaia de sus vorbeau în limbile lor, ale acelor popoare, limbi pe care acei oameni le înțelegeau.

            Tot la limbi înțelese avem și limbile tălmăcite. Acestea nu sunt ca și cele din ziua Cincizecimii, dar și acestea sunt înțelese, prin faptul că cineva le tălmăcește (bineînțeles că nu putem lua totul de bun, ci totul trebuie verificat, testat).

27 Dacă sunt unii care vorbesc în altă limbă, să vorbească numai câte doi sau cel mult trei, fiecare la rând, şi unul să tălmăcească.

28 Dacă nu este cine să tălmăcească, să tacă în Biserică şi să-şi vorbească numai lui însuşi şi lui Dumnezeu. (1 Corinten 14:27-28)

            Ce zice aici? Dacă sunt mai mulți oameni strânși laolaltă și cineva vorbește în alte limbi, acele limbi trebuie să fie neapărat înțelese, altminteri să tacă în Biserică. Cum vine aceasta?

            Ziceam că avem două tipuri de vorbire în alte limbi. Una este înțeleasă, ca cea din ziua Cincizecimii, dar avem și vorbire în alte limbi, neînțeleasă de oameni. Putem observa aceasta și din ultimul verset menționat:

28 Dacă nu este cine să tălmăcească, să tacă în Biserică și să‑și vorbească numai lui însuși și lui Dumnezeu. (1 Corinteni 14:28)

            Tot apostolul Pavel mai zice așa:

18 Mulţumesc lui Dumnezeu că eu vorbesc în alte limbi mai mult decât voi toţi. 19 Dar în Biserică, voiesc mai bine să spun cinci cuvinte înţelese, ca să învăţ şi pe alţii, decât să spun zece mii de cuvinte în altă limbă. (1 Corinteni 14:18-19)

            Acasă, când suntem singuri, ne putem ruga și în alte limbi, chiar dacă acestea nu sunt înțelese. Este între noi și Dumnezeu, nu‑i afectează pe cei din jurul nostru. Pavel se ruga mult în alte limbi, dar nu în Biserică, nu în prezența altora, pentru că acele limbi nu erau înțelese.

            Acum, haideți să vedem și câteva deosebiri între cele două tipuri de vorbire în alte limbi.

            În primul rând, vorbirea în alte limbi, cea înțeleasă de oameni este spre folosul altora.

Și fiecăruia i se dă arătarea Duhului, spre folosul altora. (1 Corinteni 12:7)

            Vorbirea din Faptele Apostolilor capitolul 2, cea din ziua Cincizecimii, a fost spre folosul oamenilor adunați la Ierusalim. Cei adunați acolo, veniți din diferite colțuri ale lumii, au înțeles acele limbi, iar astfel au fost ajutați să înțeleagă mai mult despre Dumnezeu.

7Toţi se mirau, se minunau şi ziceau unii către alţii: „Toţi aceştia care vorbesc nu sunt galileeni?

8Cum dar îi auzim vorbind fiecăruia din noi în limba noastră, în care ne-am născut?

9Parţi, mezi, elamiţi, locuitori din Mesopotamia, Iudeea, Capadocia, Pont, Asia,

10Frigia, Pamfilia, Egipt, părţile Libiei dinspre Cirene, oaspeţi din Roma, iudei sau prozeliţi,

11cretani şi arabi, îi auzim vorbind în limbile noastre lucrurile minunate ale lui Dumnezeu!” (Faptele Apostolilor 2:7-11)

            Să nu mai zicem că în urma celor petrecute la Ierusalim și în urma cuvântării lui Petru, 3.000 de oameni au rămas străpunși în inimă și au fost botezați în apă. Întreaga lucrare a fost și spre folosul altora, al celor din jur.

5 Aș dori ca toți să vorbiți în alte limbi, dar mai ales să prorociți. Cine prorocește este mai mare decât cine vorbește în alte limbi, afară numai dacă tălmăcește aceste limbi, pentru ca să capete Biserica zidire sufletească. (1 Corinteni 14:5)

            La fel și vorbirea în alte limbi, tălmăcită este spre folosul și pentru zidirea sufletească a Bisericii, a fraților.

            Pe când vorbirea în alte limbi care nu este înțeleasă de oameni este pentru zidire personală.

Cine vorbește în altă limbă se zidește pe sine însuși. (1 Corinteni 14:4a)

            În al doilea rând, vorbirea înțeleasă este adresată oamenilor.

8 Cum dar îi auzim vorbind fiecăruia din noi în limba noastră în care ne‑am născut? (Faptele Apostolilor 2:8)

            Cei aproape 120 din ziua Cincizecimii le vorbeau oameni‑ lor prezenți la Ierusalim. Vorbirea lor în alte limbi era orientată, canalizată către alți oameni.

            Pe când vorbirea neînțeleasă nu este adresată oamenilor, ci lui Dumnezeu.

2 În adevăr, cine vorbește în altă limbă nu vorbește oamenilor, ci lui Dumnezeu, căci nimeni nu‑l înțelege și, cu duhul, el spune taine. (1 Corinteni 14:2)

            În cel de‑al treilea rând, vorbirea înțeleasă vine direct de la Duhul Sfânt.

Și toți s‑au umplut de Duh Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească. (Faptele Apostolilor 2:4)

            Pe când la vorbirea neînțeleasă, duhul nostru se roagă.

Fiindcă, dacă mă rog în altă limbă, duhul meu se roagă, dar mintea mea este fără rod. (1 Corinteni 14:14)

            Ar mai fi multe de vorbit pe acest subiect, însă dacă am înțelege măcar aceste lucruri, probabil nu ar mai fi atâta confuzie. Mulți oameni pretind că vorbesc în alte limbi exact ca cei din ziua Cincizecimii, exact ca la început, exact ca pe vremea apostolilor, dar nu e adevărat. În cel mai bun caz, ei vorbesc o limbă neînțeleasă de nimeni, iar acea limbă este doar pentru ei înșiși, pentru zidirea lor, nu pentru alții.

            Neînțelegerea acestor lucruri îi face pe unii să vorbească de rău această lucrare. Trebuie neapărat să înțelegem diferența. Vorbirea în alte limbi înțeleasă, precum cea din ziua Cincizecimii, este rară, la fel cum minunile sau vindecările sunt rare. Din toată vorbirea în alte limbi care se petrece astăzi, doar o mică parte este ca cea descrisă în Faptele Apostolilor, capitolul 2, când cineva vorbește în altă limbă pe care el nu o cunoaște, dar ceilalți din jur o înțeleg, iar aceasta îi și ajută pe cei ce o aud să se apropie de Dumnezeu.

            O altă mică parte, cel puțin așa sper, că este mică, este de la cel rău, de la diavolul, pentru că și el încearcă să imite lucrarea lui Dumnezeu.

            Iar o altă parte, probabil cea mai mare, este vorbirea în alte limbi, cea neînțeleasă de oameni, cea pentru zidire personală.

            Este foarte important să înțelegem că vorbirea în alte limbi, vorbirea care nu este înțeleasă de oameni și nu este nici tălmăcită, este strict personală, este între noi și Dumnezeu.

            Poate chiar mai important, este să înțelegem că vorbirea în alte limbi (oricare ar fi aceasta) nu condiționează mântuirea noastră. Faptul că vorbim sau nu în alte limbi nu arată că suntem mai buni, mai aproape de Dumnezeu, mai grozavi din punct de vedere spiritual. Vorbirea în alte limbi nu este semnul că cineva este botezat cu Duhul Sfânt. Nicăieri în toată Biblia nu scrie așa ceva. Am vorbit deja puțin despre aceasta în materialul despre „Duhul Sfânt”.

            Dacă luăm ca exemplu o seară de stăruință în rugăciune după Botezul cu Duhul Sfânt, așa cum se practică în unele denominații astăzi, ce se întâmplă acolo?

Se strâng oameni credincioși (cei necredincioși, din lume, în mod normal nici nu prea au voie să participe, pentru că Duhul Sfânt Îl primesc doar cei credincioși, și e normal pe undeva), unii botezați cu Duhul Sfânt, având semnul vorbirii în alte limbi, alții nu.

Cei care nu sunt botezați se roagă să fie botezați cu Duhul Sfânt, iar ceilalți, bătrânii, urmăresc să vadă dacă cei care stăruie sunt botezați. Dar cum observă ei lucrul acesta? Ce așteaptă să se întâmple? Se așteaptă ca cei ce se roagă să înceapă să vorbească în alte limbi. Dar de ce fac lucrul acesta? De ce au nevoie de acest semn?

            Uitați ce scrie în Biblie despre vorbirea în alte limbi ca semn:

22 Prin urmare, limbile sunt un semn nu pentru cei credincioşi, ci pentru cei necredincioşi. Prorocia, dimpotrivă, este un semn nu pentru cei necredincioşi, ci pentru cei credincioşi.

23 Deci, dacă s-ar aduna toată Biserica la un loc şi toţi ar vorbi în alte limbi şi ar intra şi dintre cei fără daruri sau necredincioşi, n-ar zice ei că sunteţi nebuni?

24 Dar dacă toţi prorocesc şi intră vreun necredincios sau vreunul fără daruri, el este încredinţat de toţi, este judecat de toţi.

25 Tainele inimii lui sunt descoperite, aşa că va cădea cu faţa la pământ, se va închina lui Dumnezeu şi va mărturisi că, în adevăr, Dumnezeu este în mijlocul vostru. (1 Corinteni 14:22-25)

            Dragii mei, vorbirea în alte limbi este un semn pentru cei necredincioși, nu pentru cei credincioși. În ziua Cincizecimii, cei adunați la Ierusalim deși erau iudei, nu credeau în Isus Hristos, iar vorbirea în alte limbi a fost un semn pentru ei.

            În casa lui Corneliu, cei dintre neamuri au început să vorbească în alte limbi. Pentru Petru și ceilalți iudei care au fost cu el, acesta a fost un semn că și neamurile sunt primite în familia lui Dumnezeu. Lui Petru nu îi venea să creadă că și neamurile sunt primite de Dumnezeu, tocmai din această cauză i‑a trimis Dumnezeu acea vedenie (citiți tot în Faptele Apostolilor, capitolul 10), ca să înțeleagă aceste lucruri și să meargă în casa lui Corneliu, pe care Petru îl considera necurat.

            De ce avem nevoie de semne astăzi? Suntem necredincioși? Pe cei credincioși prorocia este cea care ar trebui să îi intereseze mai mult.

5 Aș dori ca toți să vorbiți în alte limbi, dar mai ales să prorociți. (1 Corinteni 14:5)

            În continuare avem un tabel din care putem înțelege mai ușor deosebirea dintre cele două tipuri de vorbire în alte limbi.